Om bogat, om sărac - în administraţia municipală din Curtea de Argeş (36)
Vechea administraţie municipală şi-a încheiat mandatul. Cea nouă a depus jurământul şi destui dintre foştii aleşi locali nu se mai regăsesc în fotoliile pe care le-au ocupat timp de patru ani. Toţi sunt obligaţi prin lege să depună declaraţii de avere şi de interese şi să le afişeze pe site-ul primăriei. Acesta este principiul transparenţei. Partea bună pentru cetăţeanul de rând este aceea că poate vedea cum intră un ales local în mandat - din punct de vedere al averii - dar şi cum iese. Am deschis un serial în care îi vom analiza pe toţi, om cu om, şi pe cei ce au plecat, şi pe cei ce le-au luat locul, prezentând situaţia în funcţie de declaraţiile pe care le-a depus fiecare. Nu-i vom neglija nici pe "oamenii cu greutate" din cadrul primăriei. Dacă descoperiţi că au omis "cu voie au fără de voie" ceva ori că au trecut sub tăcere anumite aspecte, aşteptăm să le semnalaţi public, ca să ne facem cu toţii o idee completă despre seriozitatea şi bunele intenţii de care sunt animaţi aceşti oameni.
Ionel Păunescu - un debutant în legislativul municipal
A apărut în atenţia publică de acum câţiva ani, activând în cadrul TSD şi având o relaţie destul de strânsă cu fostul primar Nicolae Diaconu. Prin firma sa a prestat şi unele lucrări pentru administraţia municipală, cum au fost cele de modernizare la sediul Evidenţei Populaţiei. Atunci când fostul primar s-a rupt de PSD, l-a urmat la PAM şi a intrat pe lista sa de candidaţi la Consiliul Local Curtea de Argeş, obţinând astfel primul mandat. Încă de la primele intervenţii, s-a remarcat prin "tăria opiniunilor".
Declaraţiile de avere şi interese le-a depus în data de 2 iulie, după preluarea mandatului. Ionel Păunescu dispune la Valea Iaşului de un teren intravilan în suprafaţă de 1.000 mp, cumpărat în anul 2007. Tot în respectiva comună are o casă de locuit de 96 mp, cumpărată în anul 2002 şi una de 118 mp, construită acum patru ani - ambele stăpânite în cote egale cu soţia, Denisa. Proaspătul consilier municipal are în proprietate un autoturism Dacia 1310, din 1995, o autoutilitară marca Citroen Jumper din 1999 şi un Kia Sportage, din 2006. Tip bine gospodărit, a investit bani albi pentru eventuale zile negre în bijuterii, obiecte de artă şi de cult şi picturi, în perioada 2004-2015, cu valoare declarată de 10.000 euro. La venituri a trecut salariul de psihopedagog obţinut de la Şcoala Gimnazială Specială "Marina", în sumă de 8.756 lei, dar şi cei 3.170 lei obţinuţi din funcţia de conducător al firmei de construcţii, la care lucrează şi soţia, ca secretară, care a încasat 2.305 lei. Totul s-a rotunjit cu alocaţiile fetiţelor Ioana şi Maria - 2.016 lei.
În declaraţia de interese a trecut calitatea de asociat şi de administrator nesalarizat la altă firmă (SC BIEN CONSTRUCT SRL), la care deţine în cotă de 1/2 acţiuni de 100 lei. Acesta este omul care începe să-şi construiască şi o carieră politică. Dacă va reuşi să-şi atingă sau nu obiectivele, rămâne de văzut...
- Va urma -
