Valea Iaşului nu are probleme pe O.G. nr. 28!
La întâlnirea conducerii Consiliului Judeţean cu primarii şi factorii de decizie din UAT-urile din zona Curtea de Argeş, preşedintele Dan Manu a fost informat de stadiul în care se află investiţiile derulate pe O.G. nr. 28. Primarul Nicolae Barbu a raportat că la Valea Iaşului nu sunt probleme deosebite în ceea ce priveşte achitarea obligaţiilor asumate. Chestionat pe această temă, ne-a declarat: "Suntem într-o situaţie ceva mai bună decât colegii noştri din alte localităţi, deoarece noi am avut posibilitatea să lucrăm şi pe bază de fonduri proprii. Nu în ultimul rând, trebuie să evidenţiem faptul că ne-am făcut în prealabil calcule destul de corecte asupra posibilităţilor de care dispunem şi am beneficiat şi de o anumită bonitate în ochii constructorilor cu care am lucrat".
