Festivalul Mărginenilor - o reuşită de colecţie!

 

Ediţia a IV-a a acestei manifestări prin care se doreşte păstrarea tradiţiilor - port, dans, cântec popular - a trecut pentru prima dată din Mărginimea Sibiului peste Carpaţi, poposind sâmbătă la Galeş. Fraţii de peste munţi au fost întâmpinaţi de localnicii primarului Evlampie Alecu, alături de care trecuseră dealul şi vecinii de la Corbi, cu primarul Virgil Baciu în frunte, care se trag tot din părţile transilvane. De la Curtea de Argeş au urcat pe Vâlsan deputatul Mircea Drăghici şi primarul Oraşului Regal, Constantin Panţurescu. Parada a fost de-a dreptul fascinantă, fiind deschisă de păstori călare, apoi toate formaţiile artistice participante, venite de la Jina, Cristianu, Săliştea, Sadu, Vaideeni, Baia de Fier au urcat pe rând pe scena Căminului Cultural, susţinând timp de patru ore un spectacol de înaltă ţinută artistică, impresionant prin autenticitatea interpretărilor, în care au excelat ţiteraşii localnicului Tică Vasile, dar şi Ilona Anghel, talentata solistă corbeancă. Fiecare formaţiune artistică a beneficiat de circa o jumătate de oră pentru a bucura inimile sutelor de spectatori prezenţi la acest eveniment. "Pentru noi a fost o reuşită sub toate aspectele, şi faptul că oaspeţii au apreciat ospitalitatea de care s-au bucurat reprezintă marea noastră mulţumire. Scopul a fost atins, deoarece toţi artiştii au fost tineri şi foarte tineri, astfel încât avem garanţia că vor duce mai departe moştenirea primită de la înaintaşi!", ne-a declarat primarul Evlampie Alecu.

Pin It