Schimburile culturale între Corbi şi fraţii de peste Prut continuă!

 

Ieri dimineaţă, un autocar cu 45 persoane a plecat de la Corbi spre Republica Moldova. După cum se ştie, la "Rapsodia păstorească" din localitatea de pe valea Râului Doamnei au participat şi reprezentanţii a trei comune moldovene de peste Prut, cu care primarul Virgil Baciu semnase documentele de înfrăţire. Oaspeţii au fost cazaţi prin casele corbenilor, care au fost invitaţi să-i viziteze la evenimente similare. Luna aceasta au onorat invitaţia celor de la Baimaclia-Căuşeni, şi au fost primiţi cu deosebită căldură la Festivalul plăcintelor şi sarmalelor, desfăşurat în sudul republicii vecine. Acum vor ajunge în nord, la Vasilcău, raionul Soroca, la Festivalul mărului. "Cei ce au fost ceva mai reticenţi când am semnat documentele de înfrăţire au fost de-a dreptul entuziasmaţi după prima vizită, în care şi-au consolidat apropierea de cei ce ne sunt rude de sânge românesc. Vom merge acolo ca mesageri ai tradiţiilor, folclorului şi artei populare româneşti din Corbi, cu Ansamblul Ciobănaşul, cu  fluieraşii noştri şi cu ceva surprize. Festivalul se va încheia duminică şi sunt sigur că vom reveni cu amintiri frumoase şi cu noi cunoştinţe ce vor întări legătura dintre comunităţile noastre!", a spus primarul Virgil Baciu.

Pin It