Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 08:22

Cheltuieli aprobate de legislativul din Valea Iaşului

 În ultima şedinţă de consiliu, s-a aprobat o rectificare pozitivă de buget în sumă de 466.500 lei, din care 244.000 lei au provenit din venituri pentru: învăţământ (44.000 lei), finanţare bugetară din anii precedenţi (160.000 lei) şi din recuperarea unor cheltuieli, respectiv imputaţii şi despăgubiri (40.000 lei). După cum v-am informat deja, la Secţiunea de funcţionare, din suma rectificată, cei 44.000 lei vor acoperi salarii din învăţământul local, 27.000 lei au fost alocaţi pentru Ziua comunei stabilită pentru data de 23 octombrie la Căminul de la Valea Iaşului, căruia i s-au alocat 30.000 lei pentru plata reparaţiilor, 3.000 lei pentru finanţarea cheltuielilor de funcţionare la echipa de fotbal a comunei, "Voinţa" şi 30.000 lei pentru plata unor ajutoare de urgenţă. 

La Secţiunea de dezvoltare s-au alocat 15.000 lei pentru acoperirea costurilor finalizării Dispensarului Uman de la Valea Iaşului, 25.000 lei la Centrala Fotovoltaică, 30.000 lei pentru branşarea la canalizare şi 40.000 lei pentru modernizarea prin asfaltare a DC 259 Ungureni-Borovineşti.

Pin It