Întâlnire cu CEZ-ul la C.J. Argeş
Vineri, la Consiliul Judeţean Argeş a avut loc o întâlnire între reprezentanţii managementului Grupului CEZ în România şi cei ai autorităţilor publice judeţene, respectiv preşedintele C.J. Argeş, Dan Manu, vicele Ion Mînzînă, prefectul judeţului, Cristian Soare, subprefectul Emilian Dragnea, respectiv unul dintre viceprimarii Piteşti, Sorin Apostoliceanu. Discuţiile au vizat, pe lângă prezentarea reciprocă, îmbunătăţirea relaţiilor cu consumatorii argeşeni, eficienţa energetică, îmbunătăţirea şi extinderea reţelei de distribuţie, simplificarea procedurilor privind facturarea şi modificarea contractelor de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici, soluţionarea cât mai rapidă a sesizărilor şi reducerea timpilor de intervenţie în situaţii de avarii, precum şi extinderea serviciilor CEZ prin furnizarea de gaze naturale şi investiţiile CEZ în Argeş.
Preşedintele Manu şi-a exprimat intenţia de a înfiinţa, prin hotărâre de Consiliu, o comisie de negociere a condiţiilor de furnizare a energiei electrice, per ansamblu, pentru instituţiile subordonate, având în vedere că este vorba şi despre spitale, şcoli şi unităţi medico-sociale cu necesităţi speciale. Totodată, a mai ridicat problema fluctuaţiilor de tensiune în reţea şi a căderilor de curent, măsurile de prevenire a acestor situaţii şi scurtarea timpului de intervenţie. Aplecarea conjugată a CEZ şi a autorităţilor publice asupra solicitărilor comunităţilor locale şi sprijinul CEZ în amenajarea unor parcuri industriale pe teritoriul judeţului şi consultanţă în domeniului auditului energetic la consumatorii aflaţi în subordinea C.J. Argeş au fost, de asemenea, punctate de conducerea C.J. Argeş.
La problemele ridicate, reprezentanţii CEZ au punctat cu înlesnirea condiţiilor de facturare, precum şi cu punerea în funcţiune a unei linii telefonice directe, gratuite, la care clienţii pot sesiza problemele întâmpinate, spre o soluţionare cât mai rapidă. De asemenea, au făcut apel la reprezentanţii autorităţilor publice locale în vederea clarificării situaţiei contractelor de furnizare a energiei electrice, respectiv sprijin din partea primăriilor în privinţa evidenţei persoanelor decedate, titulare de contract, astfel încât actualilor beneficiari să le poată fi înlesnită procedura de contractare.
Începând cu luna noiembrie, CEZ România îşi va extinde serviciile prin furnizarea de gaze naturale la consumatorii casnici, dorind să ofere un preţ sub cel reglementat în prezent, cu scopul de a stimula concurenţa. În privinţa investiţiilor în judeţul Argeş pentru anul 2017, reprezentanţii CEZ Distribuţie au în vedere modernizarea staţiilor Mioveni şi Vâlcele, a circa 40 puncte de transformare, prin dotarea cu echipamente performante, extinderea releţei electrice, implementarea proiectului SMART Transformation de citire a contoarelor la distanţă, respectiv conectarea/reconectarea clienţilor la distanţă, şi implicit creşterea gradului de calitate şi reducerea timpilor de nealimentare a reţelelei electrice. Concluzia acestei întâlniri a fost întărirea relaţiilor dintre autorităţi şi CEZ, transparenţa reciprocă şi aplecarea asupra problemelor comunităţilor, punctual, în acest sens urmând să aibă loc întâlniri, în cadrul colegiilor prefecturale.
