Întâlnirea din octombrie a Consiliului Local Curtea de Argeş
Şedinţa ordinară a legislativului municipal din această lună se va desfăşura mâine, de la ora 15.00, iar concitadinii care sunt interesaţi de modul în care se desfăşoară activitatea aleşilor locali sunt invitaţi să participe. Ordinea de zi cuprinde 6 puncte, acestea fiind următoarele: proiect de hotărâre pentru conferirea unor diplome argeşenilor care sărbătoresc împlinirea a 50 ani de căsătorie; aprobarea proceselor verbale din şedinţele anterioare; completarea unei hotărâri a Consiliului Local privind aprobarea propunerilor de amplasament pentru staţiile de îmbarcare-debarcare călători pe raza municipiului Curtea de Argeş în cadrul serviciului de transport public judeţean; aprobarea numărului maxim de copii ce pot fi îngrijiţi şi supravegheaţi în Creşa Posada în anul şcolar 2016-2017; aprobarea atribuirii delegării gestiunii serviciului de colectare şi transport a deşeurilor municipale din Zonele 1 şi 2, Curtea de Argeş - Domneşti, pentru aprobarea operării Centrului de Management Integrat al Deşeurilor din Curtea de Argeş şi pentru aprobarea tarifelor aferente serviciului de colectare şi transport ale deşeurilor generate în Zonele 1 şi 2, inclusiv a celor generate pe raza municipiului Curtea de Argeş, iar ultimul punct va fi completarea Inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului Curtea de Argeş. Ca de obicei, şedinţa ordinară se va încheia cu punctul "diverse".
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
