Dan Manu - la şcolile rurale!


Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, dr. Dan Manu, a mers vineri în cinci comune din judeţul Argeş pentru a vedea la faţa locului modul în care administraţiile locale au investit în acest an banii alocaţi de instituţia pe care o conduce, în mod special fondurile primite pentru toaletele unităţilor şcolare. Astfel, au fost vizitate localităţile Drăganu, Cotmeana, Morăreşti, Poienarii de Argeş şi Ciofrângeni. Administraţiile locale amintite au înţeles că toaletele noi şi moderne, cu apă curentă şi curate, construite în incinta unităţilor şcolare, aduc un plus de confort şi civilizaţie elevilor şi au investit întocmai banii alocaţi de la Consiliul Judeţean. Preşedintele Manu şi-a propus ca în toate comunele din judeţul Argeş, şcolile să aibă toaletele în interior, cu toate utilităţile necesare.
De asemenea, tot atunci, Dan Manu a făcut o vizită neanunţată şi la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială din Deduleşti. Şi acolo, bătrânii sunt cazaţi în condiţii civilizate, în camere curate, cu toalete proprii. Pentru că există un număr foarte mare de cereri venite din partea persoanelor în vârstă care doresc să se interneze acolo, la UAMS Deduleşti este necesar să se construiască o nouă aripă pentru a fi asigurate încă minim 25 paturi.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
