Perspective la Poienarii de Argeş
Vineri după-amiază, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, dr. Dan Manu, a făcut o vizită inopinantă în comuna condusă de primarul Dragoş Boncea. Aceste ne-a informat că ţinta principală a fost modul în care s-au folosit banii alocaţi de forul administrativ de la Piteşti pentru asigurarea dotărilor la şcoala din centrul comunei, la care învaţă circa 80 copii. "I-am prezentat d-lui preşedinte imobilul şcolar renovat, modernizat, în care am asigurat din timp cele mai bune condiţii pentru desfăşurarea procesului de învăţământ. Toalete moderne aveam de mai mult timp, dispunem de centrală termică proprie, am asigurat combustibilul necesar pentrru sezonul rece şi mizăm - împreună cu conducerea şcolii - pe rezultate foarte bune în învăţământul local din anul şcolar 2016-2017. Cel mai interesat a fost preşedintele Consiliului Judeţean de modul în card am reuşit să atragem sponsorizări considerabile pentru o comunitate de mărimea celei din comuna noastră, cu care am reuşit lucruri foarte apreciate de dumnealui. Pentru mine, personal, foarte importantă a fost discuţia pe care am purtat-o cu acest prilej, în cursul căreia i-am expus viziunea mea despre viitorul localităţii şi am obţinut promisiunea de a ne sprijini proiectele în continuare", a concluzionat primarul Dragoş Boncea.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
