Durere necuprinsă la Domneşti: mii de oameni şi-au luat ADIO de la NICOLAE SMĂDU

 

De miercuri după-amiază, atunci când trupul neînsufleţit al fostului primar a fost adus acasă de la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni" din Bucureşti, mii de prieteni, foşti colegi sau simple cunoştinţe, i-au trecut pragul casei ca să-i aducă un ultim omagiu. "Sunt femeie bătrână, mamă, dar aşa ceva n-am mai pomenit: au fost în zilele astea cozi nesfârşite de lume venită să-i aprindă o lumânare şi să arate cât de rău îi părea că Năică nu mai este printre noi. Şi merita, pentru că a fost un om de mare valoare!", dădea mărturie o femeie care aştepta la Biserica "Buna Vestire" sosirea cortegiului mortuar.

A plecat pe ultimul drum de la el de acasă

Unii dintre domnişani şi-ar fi dorit să i se aranjeze lui Năică Smădu un catafalc la Casa de Cultură, pe care să-i fie pus sicriul, motivând că era în centru, destul de aproape de primărie şi argumentând că se zbătuse pentru reabilitarea şi modernizarea clădirii, aşa cum făcuse de altfel cu întreaga localitate. Dar s-a opus - pe bună dreptate - fiul său, Aby, care a ţinut să fie adus la el, în casa unde trăise, lângă cei dragi, ca să-l poată priveghea după cum cereau datinile. "Ce, tata n-a avut casă? A fost un om gospodar şi se cuvine să plece din curtea lui, nu din altă parte". Aşa spuneau oamenii trişti, cerniţi ca şi văzduhul întunecat, care trăsese o cuvertură de nori peste faţa soarelui. "I-a părut rău, săracu', să plece dintre noi... Uite, şi cerul e trist..."

În timpul celor trei nopţi de priveghi, oamenii au rememorat o sumedenie de amintiri cu dragul lor Nae şi au încercat ca prin solidaritate dovedită să dea puteri familiei Smădu, atât de crunt lovită. Pentru că toţi cei ce au trecut pragul porţii în curtea fostului primar, au făcut-o cu sufletele îndoliate. S-a dovedit în aceste zile de jale că, în faţa morţii, toţi suntem egali, căci pe la căpătâiul OMULUI SMĂDU şi-au plecat frunţile şi personalităţi, ce n-au ezitat să-şi lase treburile baltă pentru câteva ceasuri, pentru a-şi lua la revedere. Şi au fost oameni cu funcţii înalte în structurile de putere locală, judeţeană sau naţională. Foarte probabil, majoritatea primarilor şi parlamentarilor argeşeni au (re)descoperit drumul spre Domneşti în aceste zile de jale pentru comunitatea locală. Dintre aceştia n-au lipsit cei de la Curtea de Argeş, dintre care majoritatea şi-a adus ultimul omagiu prietenului Nae Smădu în zilele de joi sau de vineri.

"Am pierdut cel mai bun prieten... Am pierdut un frate..."

Astăzi l-am întâlnit în faţa Bisericii "Buna Vestire" pe unul dintre cei mai apropiaţi amici ai lui Nae Smădu. Fostul coleg de legislativ local din mandatul 2000-2004, Nicolae Roibulescu, era evident răvăşit de ultimele evenimente. "Am pierdut cel mai bun prieten... În inima mea, n-are cine şi n-are cum să-l înlocuiască! Mă gândesc că ne va fi greu să-i găsim şi un înlocuitor demn în fruntea comunei. Şi asta pentru că Năică era făcut să conducă! Nu numai că era băiat deştept, cu spirit practic, dar avea nu numai capacitatea de a găsi soluţii pragmatice de rezolvare a problemelor, dar dispunea şi de curajul de a le aplica. Mai rar aşa om cinstit..." - ne-a mărturisit acesta, ascunzându-şi cu o demnitate bărbătească ochii înroşiţi, ca să nu-şi dea pe faţă slăbiciunea trecătoare. 

"Am pierdut un frate..." - s-a jeluit cu glasul uşor voalat prof. Tecău, fratele fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău, care şi-a încheiat mandatul după alegerile locale din vară şi care n-a lipsit de la ceremonia de înmormântare. Tot aşa au procedat şi alţi fii ai satului, precum prof. Gheorghe Nicuţ, fostul primar de Curtea de Argeş între 1996 şi 2008 sau Lulu Vasilescu, de la Direcţia Agricolă Argeş.

Vaierul sirenei

În jurul orei 13.00, programată pentru începerea slujbei de înmormântare, în jurul bisericii din centrul comunei Domneşti se adunaseră o sumedenie de oameni. Unii au adus buchete, jerbe de flori sau coroane (dintre care n-a lipsit una trimisă de liderul naţional al PSD, dar nici cea de la ARGEŞ EXPRES). Toate au fost depuse cu pios respect fie la intrarea în sfântul lăcaş de rugăciune, fie lângă zidul exterior. Oamenii au aşteptat răbdători să vină cortegiul funerar, ştiind că era de o lungime considerabilă. "N-am văzut în viaţa mea atât de mulţi oameni adunaţi să-l cinstească pe un domnişan, nici măcar la cele mai tari nunţi, d-apoi la înmormântări!" - spunea un bărbat aflat în floarea vârstei, care tocmai sosise ca antemergător al cortegiului funerar. Poliţiştii din localitate au fost la datorie, având grijă să devieze traficul în zonă, astfel încât să reducă la minim posibilitatea producerii vreunui accident în acel sodom de lume. 

Vaierul jalnic al sirenei de la sediul Formaţiei de Pompieri Voluntari, inaugurat şi el în trecutul mandat al primarului Smădu, a cutremurat împrejurimile, făcându-i pe unii dintre cei ce aşteptau pe ambele părţi ale străzii să-şi caute batistele. Alţii nu se mai sfiau să-şi lase lacrimile să curgă în voie, ca o uşurare a sufletelor îndurerate... Printre cei ce aşteptau trişti se aflau şi cinci preoţi, la intrarea în curtea bisericii. Apoi s-a făcut văzut cortegiul, precedat de cântările religioase, care s-a oprit la intersecţia de dinaintea bisericii. Ultima porţiune de drum s-a făcut cu praporii bisericeşti în frunte, cu sfeşnicul, crucea şi celelalte. În imediata lor apropiere se alau fete care presărau drumul cortegiului cu garoafe roşii... De la distanţă s-a observat că monotonia straielor cernite, de doliu, era spartă de eşarfele cu tricolor purtate de primari. Numărul acestora a fost de cel puţin 50, din totalul de 102, câţi are Argeşul. În fruntea acestora au fost prefectul Cristian Soare, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu şi liderul organizaţiei judeţene a PSD, senatorul Şerban Valeca, de lângă care n-a lipsit deputatul din colegiu, Radu Vasilică, dar şi mulţi consilieri locali sau judeţeni. Dintre primarii prezenţi la ceremonie pot fi amintiţi Ion Georgescu (Mioveni), Gheorghe Stancu (Bascov), Ion Dumitru (Albota), Ion Gîrleanu (Bogaţi), Aurel Bălăşoiu (Rociu), Dumitru Voicu (Miceşti), Florea Ene (Moşoaia), Nicolae Langer (Sălătrucu), Cristian Ciobanu (Cepari), Ion Cojocaru (Nucşoara), Constantin Oancea (Muşăteşti), Niculaie Dragnea (Băiculeşti), Benonie Ştefan (Aninoasa), Remo Mateescu (Corbeni), Eugeniu Pătru (Pietroşani), dar şi viceprimari precum Vasile Preda (care are atribuţiuni de primar la Valea Danului), Dan Aldea (Corbi), Ion Stan (Brăduleţ) şi mulţi alţii. De lângă aceştia n-au lipsit aleşii locali domnişani şi prietenii acestora, care nu i-au lăsat singuri la ceas de cumplită durere, fie că a fost vorba despre viceprimarul Gabriel Zăvoianu, fie despre prof. George Baciu sau Ion C. Hiru. 

"Dl. Doru, nu mai am băiat, nu mai aaam băiaaat, dl. Doru..."

Jelania mamei primarului Smădu în faţa semnatarului acestor rânduri a fost de-a dreptul sfâşietoare pentru cei care au auzit-o, căci a rupt zăgazul lacrimilor multora, în timp ce sicriul era dus în biserică. Mama Niculina a impresionat prin faptul că mai putea duce atâtea nenorociri în spate, cu o tărie demnă de Cornelia, mama anticilor fraţi Tiberiu şi Caius Gracchus. "Nu-i da, Doamne, omului, cât poate duce!" Iar Dumnezeu i-a dat acestei femei mai multă durere decât ar putea îndura cei mai mulţi dintre noi. Şi pe toată a dus-o cu o demnitate aparte, apanajul sufletelor alese! După ce şi-a condus pe ultimul drum soţul, pierit prematur din viaţa ei şi a tuturor celor care l-au iubit, n-a cruţat-o nici în amurgul vieţii, silind-o să-şi îngroape şi feciorul, pe Năică... Susţinută de rude, pentru că se ştia că avea probleme cu inima, a dat dovadă de atâta tărie încât a refuzat şi un pahar cu apă, pe care cineva i l-a întins la un moment dat: "Nu beau, mamă, că mi-aţi pus ceva în el, vreo doctorie!..." A vrut să-şi soarbă paharul amar al durerii până la ultima picătură, mândră şi de neînfrânt, aşa cum îşi crescuse feciorul şi nepotul şi acum - cu siguranţă - că o va face şi cu strănepotul Armin Ioan. În faţa unei astfel de dovezi de demnitate umană, ar trebui să ne plecăm cu toţii şi să-i urmăm exemplul, nu credeţi?...

Cuvânt de alinare

Numerosul sobor de preoţi a început oficierea slujbei de înmormântare în biserica arhiplină. O mulţime de oameni a rămas afară, dar n-a fost o problemă, căci instalaţia de sonorizare şi-a făcut datoria şi întregul ritual a putut fi ascultat de către cei interesaţi. La câtva timp după începerea slijbei, a sosit şi ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, care avusese programată anterior o slujbă de sfinţire a unui alt lăcaş de rugăciune creştin-ortodox. Totul a decurs potrivit rânduielilor stabilite şi, la final, înaltul ierarh a susţinut un cuvânt înţelept de alinare pentru familia îndoliată şi pentru toţi cei ce l-au iubit pe Nicolae Smădu. Personalitatea celui de care ne-am despărţit a fost elogiată pentru modul de a fi uman, vesel, optimist, dar mai ales pentru faptul că dădea impresia că putea face orice, pentru că ştia să facă haz de necaz şi nu-şi lăsa spiritul ţinut în chingi. Remarcat pentru optimismul său realist împrăştiat în juru-i chiar şi când - foarte probabil - inima lui plângea, dar mai ales pentru că avea un cod propriu al bunelor maniere, însuşit prin educaţia completată cu rodul vastei sale culturi, ne va lipsi tuturor de acum înainte. ÎPS Calinic le-a cerut celor care-l ascultau să-l facă pe Nicolae Smădu să fie mândru de ei şi să le zâmbească de sus din ceruri. Foarte subtil, a făcut trimitere la texte din Sfânta Scriptură care stabileşte trei zile de tristeţe şi jelanie după cei plecaţi la cele veşnice, după care trebuie să vină împăcarea cu situaţia, ca să nu i se tulbure somnul de veci celui dispărut. Greu de spus cât de mult a cântărit în cugetele celor ce l-au iubit pe Nae, începând cu membrii familiei şi sfârşind cu cei ce l-au cunoscut mai puţin, dar în faţa cărora s-a impus, după cum îi era felul de a fi, cuvintul de alinare ascultat. Înaltul ierarh a adus şi alte argumente de susţinere a sfaturilor duhovniceşti, făcând cunoscută povestea unei mame transilvane, pe care o cunoscuse la vremea tinereţii sale, când era preot şi avea parohia prin acele locuri. Femeia avea un copil care se născuse cu o infirmitate, ce nu-i permitea să meargă şi ea îl ducea la biserică în spinare şi se ruga la Dumnezeu s-o ţină în viaţă, ca să nu-i rămână pruncul neajutorat. Şi rugăciunea i-a fost ascultată, căci băiatul ei a murit după vreo cincizeci de ani de chin, moment în care mamă-sa, după ce l-a dus la locul odihnei de veci, a cerut Tatălui Ceresc: "Acum slobozeşte-mă, Doamne, şi pe mine!..." 

"Nu te vom uita!..."

Acesta a fost sentimentul predominant trăit de cei ce l-au condus pe Nicolae Smădu spre cimitirul din deal, unde-şi avea pregătit locul de veci de către meseriaşii prietenului Nicolae Roibulescu: "N-am avut vreme să facem tot ceea ce merita Nae. Dispariţia lui a fost fulgerătoare... Dar îi vom face totul astfel încât să-i fi plăcut şi lui, care era atât de ordonat şi-i plăcea ca toate lucrurile să fie bine rânduite, la locul lor. Dumnezeu să-l odihnească în pace!" Familia şi prietenii fostului primar, care s-au ocupat de chestiunile organizatorice, în frunte cu viceprimarul Gabriel Zăvoianu, contabilul Angelica Hiru şi ceilalţi funcţionari din cadrul administraţiei publice locale, i-au invitat pe participanţii la ceremonie la tradiţionala masă de pomenire...

După căderea întunericului, lacrimile cerului au căzut asupra pământului, poate într-o încercare de a ne şterge durerile, aducându-ne tuturor reînvierea speranţelor de viaţă veşnică. Şi cei ce l-au iubit cu adevărat, poate că au auzit pe aripi de vânt melodia pe care Năică Smădu o fredona pătimaş - "Eu sunt ca viaţa..."

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!