A.G.A. a decis: SPU va cumpăra o nouă autoutilitară, iar managerului îi va creşte salariul!
Luni, în jurul orelor 16.00, s-a întrunit Adunarea Generală a Acţionarilor de la Salubritatea Publică Urbană. Consilierii locali, cu excepţia doctorului Jean Chefani, au ajuns la ora anunţată. Dumnealui a întârziat minute bune, motivând că avea pacienţi la cabinetul unde-şi desfăşoară activitatea de medic de familie. Oricum, colegii au manifestat destulă răbdare şi înţelegere şi l-au aşteptat, pentru a nu rata prima şedinţă în care participa ca membru AGA. Atmosfera a fost destul de relaxată, deoarece pe ordinea de zi erau înscrise trei puncte. Primele două vizau cererea conducerii SRL-ului primăriei de a vinde sau casa autoutilitara marca Volkswagen AG-13-SPU folosită pentru capturarea câinilor fără stăpân şi transportul acestora la adăpostul de la Valea Sasului, respectiv permisiunea de a cumpăra alta, pentru care existau deja banii necesari. Expunerea de motive a fost făcută de către managerul Cătălin Gabriel Nastea, care a spus că se intenţionează cumpărarea uneia care să corespundă scopurilor, având 5 locuri pentru lucrătorii ce fac acest serviciu pentru comunitate, plus spaţiul necesar atât transportului animalelor capturate, cât şi respectării legislaţiei în domeniu. Membrii AGA au vrut să ştie dacă se găsise deja maşina corespunzătoare şi cam care ar fi suma de investit şi au fost informaţi că procedurile se vor declanşa numai dacă vor primi aprobările de rigoare. Cât priveşte suma, s-a spus că ar fi între 5.000 şi 7.000 euro, pentru că nu se are în vedere achiziţionarea unei maşini noi, ci a uneia strict funcţionale. De asemenea, au mai aflat că firma realizase profit şi anul acesta, despre care urmau să primească toate datele la bilanţul din luna martie a anului viitor, atunci când toate cifrele vor fi evidenţiate. "Iată dovada că o firmă privată poate fi eficientă chiar dacă este în subordinea administraţiei locale!" - a constatat Mădălin Marinescu.
La "diverse", Ştefan Dumitrache a pledat pentru necesitatea măririi salariului managerului Cătălin Nastea cu 35%, pentru a ajunge la un brut lunar de 4.400 lei, de la salariul de acum - 3.200 lei - argumentând prin faptul că de când a fost stabilit acest nivel, au fost vreo trei creşteri salariale, dar nu şi la el, dintr-o neglijenţă a AGA. Mădălin Marinescu a intervenit, considerând momentul nepotrivit, având în vedere campania electorală pentru parlamentare şi posibilele interpretări ale deciziei, dar a fost contrat imediat de liderul său de partid, fostul viceprimar Cristian Mitrofan, care s-a asociat propunerii lui Dumitrache. Ion Şerban, deşi a declarat că în principiu n-ar avea ceva împotrivă, a remarcat că aşa "s-ar putea cere şi creşterea salariului directorului Bolovan de la la 80 milioane lei vechi la 100". Doru Georgescu a vrut să ştie dacă exista un sindicat în firma cu 45 angajaţi, din care numai 5 sunt TESA şi dacă salariile acestora erau mulţumitoare, dar s-a liniştit imediat ce a aflat că salariul managerului este apanajul AGA. Argumentul de bază a fost acela că s-a analizat cu atenţie activitatea angajaţilor din subordine şi că fiecare este recompensat după merite şi importanţa muncii cu salarii peste minimul pe economie. La final toţi au votat pentru propunerea lui Dumitrache, iar salariul lunar brut al lui Cătălin Nastea va creşte la 44 milioane lei vechi.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
