Şedinţă de legislativ municipal vioaie
Cam aşa s-a prezentat şedinţa ordinară din luna noiembrie. Consilierii locali nu dădeau semne de oboseală după ce în seara precedentă participaseră la şedinţa AGA de la SPU şi erau prezenţi toţi la ora fixată, mai puţin Gheorghe Andreescu, sosit ceva mai târziu. Viceprimarul Gabriel Jubleanu a lipsit motivat de la şedinţă. Cei mai mulţi erau în mare vervă, înainte ca preşedintele ales încă din 25 octombrie să conducă reuniunea, Emelian Oreviceanu, să-şi preia atribuţiunile. În formă s-a dovedit a fi şi primarul Constantin Panţurescu, cel care a "troznit" câteva replici bine plasate către unii dintre consilierii locali prea vocali. Acesta a şi anunţat retragerea proiectului aflat la punctul 3 al ordinii de zi, privitor la aprobarea modificării unor trasee ale sectoarelor de drumuri naţionale aflate în administrarea Consiliului Local Curtea de Argeş. În fapt, acestea vizau sectoarele de pe DN 7C şi DN 73C, pe porţiunile care străbăteau municipiul. Motivarea dată a fost lipsa aprobării din partea ministerului de resort. Noul preşedinte de şedinţă, Oreviceanu, a acţionat cu siguranţa omului experimentat şi a trecut rapid majoritatea proiectelor înscrise pe ordinea de zi a şedinţei, poate şi deoarece se lucrase bine la comisii şi lucrurile se lămuriseră deja acolo. Dar chiar şi la cele care au comportat discuţii, acestea au fost argumentate şi au dus la clarificări şi aprobări. Informarea asupra constatărilor făcute în cursul controlului executat de către Curtea de Conturi Argeş la Primăria Curtea de Argeş a fost foarte interesantă şi vom reveni pe larg asupra acestui subiect.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
