Interviu - "Sper ca 2017 să fie anul confirmării drumului bun pe care ne-am înscris!"
Cu această speranţă încheie primarul Constantin Panţurescu primele şase luni în fruntea administraţiei Oraşului Regal Curtea de Argeş. Om dintr-o bucată, care nu se ascunde după vorbe, ci le foloseşte pentru comunicarea directă, are mare respect pentru cuvântul dat, astfel că evită pe cât posibil să facă promisiuni fără acoperire. La el totul este - în majoritatea cazurilor - "ori e albă, ori e neagră", dar când nu are încotro, admite şi existenţa unor nuanţe de gri, precizând însă că trebuie luată în calcul orice variantă, mai ales atunci când rezolvarea depinde de alţii. Tip alert, imprimă un ritm al muncii în care trebuie să se înscrie şi colaboratorii, convinşi că nu va confisca rezultatele muncii echipei. În aceste luni de zile a dovedit faptul că este pragmatic şi că nu rămâne indiferent la problemele oamenilor. Asta nu l-a scutit de atacurile celor care nu-l "înghit" din motive uşor de bănuit. Cum analizează primarul Panţurescu ceea ce s-a întâmplat în ultima jumătate de an, şi mai ales ce estimări are asupra viitorului, aflaţi din discuţia pe care am purtat-o după sărbătorirea Naşterii Domnului.
"Nu mi-am dorit funcţia de primar!"
- După patru mandate de consilier local, aţi ajuns şeful administraţiei municipale. Când v-aţi gândit serios la această posibilitate?
- Foarte cinstit vă spun că nu mi-am dorit funcţia de primar! Am intrat în politică participând în anul 2000 la alegerile locale într-o echipă care visa să facă lucruri mari pentru oamenii acestui oraş. Am fost surpriza acelor alegeri, dar visul s-a amânat...
- După dispariţia ApR, după vara lui 2002 s-a cam spart echipa, dar s-a păstrat nucleul de bază care, şi-a găsit locul în PSD. În 2008 aţi fost propus pentru postul de viceprimar...
- După cum se ştie, n-a fost să fie... N-am făcut o tragedie din asta, pentru că aveam obiective de îndeplinit! N-am vizat funcţia de primar şi numai conjunctura a făcut să ajung candidat, pentru că eram liderul organizaţiei locale a PSD. Funcţia mă obliga să accept candidatura. Şi cum nu obişnuiesc să intru într-o luptă cu gândul că voi fi înfrânt, mi-am făcut o echipă puternică şi împreună ne-am asumat un program pragmatic, realizabil, pentru a convinge electoratul să ne acorde încrederea prin vot!
- Ce-a însemnat victoria din 5 iunie pentru dvs. şi pentru echipa PSD?
- Oamenii ne-au obligat prin vot să ne îndeplinim angajamentele asumate în campania electorală. Am pornit IMPLICAREA, coborând în mijlocul oamenilor pentru a le rezolva problemele şi am dovedit că se pot mişca lucrurile în direcţia cea bună chiar şi când nu sunt banii necesari unor mari proiecte.
Obligaţii mai mari
- Ce anume au reprezentat pentru dvs. alegerile parlamentare?
- Un test al adevărului! Vedeţi, cam peste tot se poartă sondajele. N-aş vrea să amintesc acum despre cele făcute în campania electorală pentru alegerile locale, care dădeau învingătoare alte echipe, alimentând zvonistica şi alte manipulări prin diversiuni. Pentru echipa PSD conta rezultatul votului, funcţie de care puteam cuantifica munca noastră timp de şase luni.
- Să înţelegem că sunteţi mulţumit de ceea ce aţi obţinut?
- Aş minţi dacă aş spune că nu, deşi de cele mai multe ori, după, învingătorul poate constata că se putea şi mai bine. De fapt, aşa se asigură continuitatea, căci mereu omul vrea mai mult şi mai bine. Revenind, nu avem motive de nemulţumire, căci am obţinut, după informaţiile pe care le deţin, locul doi în clasamentul organizaţiilor locale din Argeş, după Mioveni. Apoi, obiectivul asumat de noi înainte de alegeri a fost acela de a realiza ca şi locul trei, de pe lista candidaţilor noştri la Senat, să-şi obţină mandatul. Şi d-na Cristina Stocheci este acum senator!
- Deci, n-aţi picat testul adevărului!
- Foarte adevărat, dar acum avem obligaţii şi mai mari faţă de cetăţeni, deoarece deţinem majoritatea şi în Consiliul Judeţean, ni s-a dat dreptul să formăm guvernul, iar din cei 13 parlamentari de Argeş, avem 3 senatori şi 6 deputaţi! Nu este deloc uşor, mai ales în condiţiile în care, iată, preşedintele ţării face nişte jocuri ciudate şi refuză sau amână desemnarea premierilor nominalizaţi de coaliţia legal constituită din PSD şi ALDE, care are majoritatea de susţinere parlamentară.
"În 2017 vom miza pe investiţii!"
- Rămânând strict în ograda noastră, aţi început să lucraţi la schiţa de buget pentru 2017?
- Directorul nostru economic, Georgică Florescu, o are în minte, sunt convins de asta! Practic, nu putem face mare lucru până când nu avem nişte proiecţii bugetare, date de cel de stat, de cel judeţean şi definitivarea nu poate veni decât după ce avem sumele de echilibrare. Lucrurile sunt un pic amânate de faptul că încă nu avem guvernul pentru care s-a votat la 11 decembrie.
- Oricum, o anumită filozofie bugetară aveţi, generată şi de programul de guvernare locală pe baza căruia aţi câştigat alegerile din vară...
- Bineînţeles, aşa că în 2017 vom miza pe investiţii! De cea mai mare importanţă pentru dezvoltarea durabilă a oraşului mi se pare a fi demararea lucrărilor de modernizare a infrastructurii rutiere în zona de nord a municipiului. Vom începe de la Piaţa Ivancea, avem premise bune, dar mai întâi vom discuta totul în Consiliul Local. Pot să vă spun că avem acordul de la ENGIE pentru îngroparea conductei supraterane de alimentare cu gaze, care ne va oferi posibilitatea de lărgire a străzii în perimetrul cuprins între fosta Fabrică de Mobilă, Foresta şi Biserica din Lemn. Rezolvarea acestei probleme ne va permite să asigurăm fluenţa traficului cât timp se lucrează în zonă. Apoi vom continua în zona industrială de nord, unde am avut consultări cu conducerile firmelor care-şi desfăşoară activitatea producivă acolo, unde volumul traficului se estimează să fie în continuă creştere în perioada următoare, fiind serios ameninţat de congestionare. Am identificat soluţiile de rezolvare a problemei şi le vom aplica.
- Investiţia pare a fi semnificativă şi aş vrea să vă întreb cam în cât timp credeţi că se va finaliza?
- Oricum, nu în cursul lui 2017, când trebuie să finalizăm documentaţiile pentru licitaţia de execuţie şi să demarăm lucrările. Dar vom rezolva alte probleme amânate, cum ar fi cele ce ţin de poduri şi podeţe sau - să zicem - despre viitorul bazin de înot. Acesta va fi materializat în zona Stadionului Municipal, SF-ul este pe gata, urmează Proiectul Tehnic şi celelalte pentru licitaţia de execuţie.
- Ce ne puteţi spune despre mărirea capacităţii bazei de tenis de pe strada Barajului şi despre valorificarea terenului de la fostul ştrand?
- La baza de tenis s-ar putea face o compensare pentru circa 500 mp cu HIDROSERV, necesari pentru completarea cu un teren şi rezolvarea asigurării spaţiului trebuincios unor competiţii de anvergură mai mare, în organizarea administratorilor bazei, sprijiniţi de sponsori în frunte cu firma Dr. Oetker. În ceea ce priveşte suprafaţa de 19.000 mp din zona fostului ştrand, noi vom crea oportunitatea ca posibili investitori să construiască acolo un Centru de agrement sportiv, legat de baza de tenis şi nu numai, indiferent dacă se va ajunge la o asociere de firme. Important pentru oraş este să se investească durabil, să se mobileze o zonă lăsată în paragină şi să se obţină beneficii inclusiv în locuri de muncă pentru concitadini, dar şi încasări suplimentare din taxe şi impozite la bugetul municipal.
Reabilitarea Centrului vechi al oraşului şi alte proiecte
- În ce stadiu mai este proiectul iniţiat de consilierul dvs. personal, arh. Traian Ionescu, privitor la Centrul oraşului vechi?
- Consider că s-a scurtat considerabil perioada până la demararea concursului pe care dumnealui l-a iniţiat pentru arhitecţii tineri. Premiile pentru cele mai bune proiecte vor fi asigurate de Ordinul Arhitecţilor şi am fost informat că există interes pentru acesta, deoarece pentru orice tânăr specialist este o provocare şi, deopotrivă, o legitimare prin câştigarea unui concurs de asemenea gen, într-un oraş încărcat de istorie cum este Curtea de Argeş!
- Ce zonă se ia în calcul?
- Cea cuprinsă între Biserica Domnească şi Judecătorie. Dar nu este singurul proiect, căci avem în pregătire unul pentru reconsiderarea-remodelarea Parcului Fântâna lui Manole. De asemenea, continuăm demersurile pentru recuperarea a circa 7 ha teren liber rămas de la HIDROSERV, după executarea lucrărilor de derivaţie, pentru a face acolo zona de agrement promisă în campania electorală, cu piste pentru role, biciclete, zonă de campare - cam de la capătul de sud al străzii Voievozi, până spre stadion.
Proiecte sociale
- Aţi promis cumpărarea clădirii fostei creşe de lângă spital, pentru un proiect generos. Rămâne la stadiul de promisiune electorală?
- Nicidecum! Am luat legătura cu proprietarul, este dispus să vândă clădirea, despre care am fost asigurat de specialiştii care au consolidat-o înainte de ultima vânzare că ar fi destul de solidă ca să suporte o mansardare. Acolo putem amenaja câteva apartamente pentru specialiştii de care oraşul are nevoie, oameni tineri pe care vrem să-i atragem aici în perioada următoare.
- Pe linie socială, ce proiecte aveţi?
- O mare poblemă cu care se confruntă oraşul este şi cea a locuinţelor pentru numeroasele cazuri sociale. O clădire din zona fostului IAS, în nordul oraşului, va intra în posesia noastră din ianuarie. Acolo vom amenaja câteva locuinţe sociale pentru cazurile cele mai urgente.
- În ce stadiu vă aflaţi cu negocierile pentru cumpărarea de teren pentru extinderea Cimitirului "Sfinţii Îngeri"?
- După cum ştiţi, am fost împuternicit de legislativ să negociez cu moştenitorii după terminarea succesiunii. Atunci vom vedea ce suprafaţă sunt dispuşi să vândă, vom face evaluările de rigoare şi vom supune preţul rezultat din ele şi din negocierile cu proprietarii aprobării Consiliului Local. Aţi pomenit ceva mai devreme despre o anumită filozofie bugetară. Personal consider că ea trebuie să fie în consonanţă cu strategia investiţională. Cea pe care o promovează echipa noastră este una a egalizării condiţiilor oferite cetăţenilor în toate zonele municipiului.
- Mai precis?
- Deşi unora poate nu le convine, sunt zone rămase în urmă. Şi nu vizez numai cartiere! Avem, de pildă, porţiuni de străzi neasfaltate, chiar şi în zone rezidenţiale. Tocmai de aceea am bătut oraşul cu Ioan Ghiţă, directorul de la SPGC, pentru a identifica astfel de probleme. Programul de lucru pe anul în curs s-a îndeplinit aproape total. Ar mai fi la completare modernizările de pe străzile Daniel Sterescu, Voievozi, Rozelor şi prin zona de nord, spre Valea Iaşului. Vom porni la întocmirea programului pentru anul viitor de la finalizarea celor rămase, dar şi de la rezolvarea celorlalte resturi, dacă mă pot exprima aşa... Apoi, vom analiza străzile pe care - să zicem - ştim precis că nu vom face lucrări de canalizare în următorii 5 ani şi vom încerca să le modernizăm prin asfaltare, tocmai în ideeea de a le oferi oamenilor confortul civilizat pe care toţi îl merită. Oricum, după 5 ani covorul asfaltic va trebui să fie reparat şi atunci se va putea lucra şi la canalizare!
Conlucrarea - secretul reuşitei
- Ce se mai aude cu PUG-ul?
- După cum ştiţi, trebuia predat de multă vreme, s-au tot dat amânări peste amânări şi, la ultima discuţie pe care am avut-o cu reprezentanţii firmei de la Târgovişte, care execută lucrarea, am fost asigurat că mai sunt câteva mici corecţii de făcut. Oricum, le-am cerut un termen ferm de finalizare şi am convenit pentru februarie 2017.
- Concluzionând, aşa în mare, se poate spune că aţi avut 6 luni pline. Care ar fi secretul reuşitei în administraţia publică locală?
- Conlucrarea dintre toţi factorii implicaţi, fie că fac parte din executiv, fie din legislativ. Eu - aşa cum m-am angajat - am păstrat uşa deschisă pentru toţi, atunci când n-am fost în mijlocul oamenilor, în stradă. Am colaborat excelent cu viceprimarul Gabriel Jubleanu şi cu ceilalţi colegi din primărie, unde există un aparat rodat, cu oameni care trebuiau încurajaţi să-şi asume responsabilităţile impuse de fişa postului fiecăruia. La fel şi cu colegii din legislativul municipal, unde după cum s-a observat, sunt în scădere discuţiile în contradictoriu, neargumentate, iscate numai pentru a epata. Cred că şi pentru debutanţii în consiliu, aceste 6 luni au fost ca o şcoală, iar din 2017, cetăţenii care i-au votat în 5 iunie 2016 au dreptul să se aştepte din partea dumnealor la prestaţii superioare. Îndeplinirea aşteptărilor oamenilor ne va fi de mare ajutor tuturor şi mie-mi place să cred că aşa se va şi întâmpla. În încheiere, le-aş dori concitadinilor să se bucure de un an şi mai bun şi le-aş cere să ne sprijine în continuare în realizarea proiectelor de interes comunitar!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
