Vom avea Complex de nataţie de 30 miliarde la Curtea de Argeş!
Consilierii locali au aprobat luni propunerea primarului Constantin Panţurescu de a include în lista investiţiilor finanţate de la bugetul local în anul în curs acest obiectiv de investiţii. Suma estimată pentru realizarea sa este de 3.000.000 lei, adică de 30 miliarde lei vechi şi include Studiul de Fezabilitate, Proiectul Tehnic, Detaliile de Execuţie şi lucrările de construcţie. "Am promis acest lucru în campania electorală, pentru că oraşul nostru ducea lipsă de astfel de obiectiv şi consider normal să ne ţinem de promisiune". "Dom' primar, important este să se facă, pentru că promisiuni electorale au fost multe de-a lungul timpului!" Şi consilierul local Ion Şerban avea dreptate, pentru că în alte campanii electorale s-a promis plajă pe malul lacului, pistă de schi, tramvaie şi alte lucruri de mirare, pe care argeşenii nu prea le-au luat în serios, dacă e să judecăm după numărul de voturi adunate de cei ce le-au trâmbiţat. Numai că primarul Panţurescu refuză să dea cinstea pe ruşine: "În septembrie vă invit să tăiem panglica inaugurală la acest complex!" Preşedintele de şedinţă, Emelian Oreviceanu, l-a sfătuit în glumă pe colegul Şerban să-şi cumpere slip până atunci. Primarul a precizat că suma estimativă avansată nu va fi depăşită şi că realizarea va fi una comună, astfel că meritele trebuie împărţite între toţi aleşii locali. "Da, dar iniţiativa este a dvs., d-le primar...", a spus Ion Şerban, în timp ce unii dintre colegi se întrebau parcă din priviri cine ştie şi cine nu să înoate, şi mai ales ce adâncime va avea bazinul...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
