Şedinţă de legislativ municipal cu 16 puncte pe ordinea de zi
Ca de obicei, în ultima zi de marţi din lună se întruneşte Consiliul Local Curtea de Argeş. Ordinea de zi a şedinţei de mâine este una încărcată: se vor oferi diplome de recunoştinţă la împlinirea a peste 50 ani de căsătorie, se vor supune aprobării procesele verbale anterioare, un studiu de oportunitate şi pentru aprobarea concesionării prin licitaţie publică a păşunilor alpine Podul Giurgiului şi Năneasa, structura organizatorică a Spitalului Municipal pentru anul 2017, Organigrama şi Statul de Funcţii la Serviciul Public de Gospodărie Comunală pentru anul în curs, precum şi unele rapoarte de evaluare şi pentru aprobarea trecerii de la domeniul public la domeniul privat a unui teren în scopul perfectării unui schimb de terenuri, trecerea în folosinţă gratuită a SC CEZ DISTRIBUŢIE SA, pe termen limitat, a unui teren în suprafaţă de 5,325 mp, aprobarea modificării Statului funcţiilor publice în aparatul de specialitate al primarului, apoi a unui studiu de oportunitate, a Planului de lucrări de interes local ce urmează a fi executat în anul 2017 de cei care beneficiază de ajutor social, a tarifelor la activitatea de salubrizare stradală, dar şi a includerii în Lista investiţiilor finanţate de la bugetul local în anul 2017 a obiectivului "Plan de mobilitate urbană", acordarea unei derogări de la distanţa minimă în construcţii şi, în sfârşit, aprobarea acordării unor gratuităţi la transportul public local de călători în anul 2017. La punctul "diverse", cetăţenii au posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere referitor la problemele pe care doresc să le semnaleze consilierilor locali.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
