Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 12:09

Opt Diplome de Recunoştinţă conferite

Consiliul Local Curtea de Argeş a aprobat în unanimitate acordarea acestor diplome familiilor care au împlinit 50 ani de convieţuire exemplară pentru generaţiile mai tinere. Faţă de numărul anunţat iniţial, acesta s-a dublat şi chiar s-au consemnat câteva momente hazlii, întrucât unii dintre premiaţi fie n-au auzit când li s-au citit numele, fie n-au înţeles despre cine era vorba. Aşa s-a întâmplat cu familiile Duţă şi Tuţă. Dar totul s-a rezolvat fără probleme deosebite şi reprezentanţii familiilor nominalizate şi-au primit diplomele şi buchetele de flori tradiţionale, urmând ca pe baza cererilor depuse la SPAS, să beneficieze şi de premieri băneşti în cuantum de câte 200 lei. Acestea au fost: Maria şi Petre Andreescu (strada Tarniţa); Filofteia şi Gheorghe Oprea (strada Zloteşti); Maria şi Gheorghe Popescu (strada Rm. Vâlcea); Maria şi Florea Păun (Bulevardul Basarabilor); Maria şi Gheorghe Bran (strada Rm. Vâlcea); Haritina şi Dumitru Iliescu (strada Valea Iaşului); Elena şi Gheorghe Duţă (idem) şi Vanilia şi Constantin Tuţă (strada Cuza Vodă). Tuturor le urăm "Casă de Piatră!".

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It