Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 12:14

Consilierul Şerban continuă să fie "pescuitor în ape tulburi" sau ştie ceva ce ne scapă nouă?... "Vreau un audit care să lămurească modul în care s-au cheltuit banii la Spitalul Municipal!"

 

Cererea a fost formulată în cadrul şedinţei Consiliului Local Curtea de Argeş din data de 31 ianuarie. Pe ordinea de zi a acesteia, la punctul 4 figura aprobarea structurii organizatorice a Spitalului Municipal pentru anul 2017. În sală, aşa cum era şi normal, unitatea spitalicească era reprezentată la cel mai înalt nivel de manager, dr. Ionela Dăneţ, de directorul financiar, ec. Livioara Laită şi de preşedintele Consiliului de Administraţie, consilierul local Răzvan Bădescu. Printre aleşii locali se mai găseau doi care aveau sau au avut legătură cu spitalul - Viorel Popescu şi Ana Maria Rovenţa. Preşedintele de şedinţă, Ion Şerban, a adoptat o atitudine destul de ofensivă, pe care unii au categorisit-o apoi chiar inchizitorială - pe alocuri. Modul în care a pus problema, întrebările şi mai ales anumite cerinţe, au stârnit bănuiala că dumnealui ar şti mai multe decât voia sau îşi permitea să spună deocamdată. Iar faptul că evident a deranjat, a întărit-o...

Deficit de personal: 55 posturi neocupate

Documentaţia pusă la dispoziţia consilierilor municipali este deosebit de interesantă. Din centralizatorul numărului de posturi rezultă că totalul celor aprobate este de 397, din care ocupate sunt doar 342. Dintre ele, numeric cele mai multe lipsuri sunt la medici - 19 (conform documentaţiei, 18 potrivit declaraţiei managerului). În ordine, clasamentul se prezintă astfel: 18 posturi neocupate la personalul mediu sanitar (174 aprobate - 156 ocupate); 11 posturi vacante la personalul sanitar auxiliar (95 aprobate - 84 încadrate); 4 posturi la muncitori deservire (36 posturi aprobate - 32 ocupate); 2 libere la TESA (din 21 aprobate) şi 1 post la alt personal sanitar superior - din 8 aprobate. O situaţie de-a dreptul bizară poate sări imediat în ochii unui simplu cetăţean, care nu-şi permite să trateze raţiunea ca pe un lux inutil: avem lipsuri semnificative de personal la medici de specialitate, la personalul mediu sanitar şi la cel auxiliar, dar neglijabile la TESA! După reacţiile majorităţii consilierilor locali, totul este bine, cu posibilităţi de şi mai bine. Oare câţi dintre dumnealor s-ar trata la spitalul din Curtea de Argeş? Întrebarea este retorică, pentru că ar fi de-a dreptul hazardant să sperăm la un răspuns cinstit, care să aibă în spate şi o fişă de externare din unitate.

Trei medici rezidenţi "au pus cozile pe spinare"

Din sursa cea mai autorizată, dr. Ionela Dăneţ, cei prezenţi în sală au aflat această informaţie. Trei medici angajaţi de unitatea din Curtea de Argeş şi-au terminat rezidenţiatul şi fără să le pese de contractul încheiat, pentru că legea îi penalizează cu sume de râsul lumii, şi-au văzut de treburile lor pe unde au crezut că le-ar fi mai bine. "Din cei 44 medici, unii lucrează cu jumătate de normă, pentru că sunt pensionari. În aceste condiţii, actul medical se desfăşoară în condiţii dificile, de sacrificiu pentru doctorii de specialitate, cu normă întreagă, care au ajuns să facă lunar şi câte 15-16 gărzi... Cu ajutorul d-lui primar am organizat concursuri pentru ocuparea posturilor de medici la Pediatrie, ORL, Epidemiologie şi Interne. Avem promisiuni pentru ocuparea posturilor de la Interne, unde situaţia este foarte gravă din cauza lipsei de medici... În ceea ce priveşte aparatura medicală, suntem foarte bine dotaţi". Primarul Panţurescu a ţinut să-i informeze pe cei prezenţi că s-a primit aprobarea pentru construirea unor locuinţe pentru medici, exprimându-şi speranţa că astfel ar putea să fie mai uşor atraşi spre Curtea de Argeş.

Şerban a generat fiori în sală!

Preşedintele de şedinţă a vrut să ştie de ce nu sunt puşi la treabă cei 32 muncitori de deservire: "Am observat, când a nins, că la spital se aşteaptă să vină angajaţii de la SPGC sau de la SPU să facă deszăpezirea căilor de acces, iar vara, să vină tot aceia ca să cosească iarba din curte şi s-o care de acolo. De ce oare?..." Managerul spitalului l-a asigurat că acei angajaţi nu stau cu mâinile în sân, având sarcini precise de îndeplinit, dar asta n-a părut să-l mulţumească pe Ion Şerban. Acesta a dovedit că prima ţintă era una de rezervă, când a atacat într-o cu totul altă direcţie: "Vreau un audit în urma căruia să aflăm cum s-au cheltuit banii daţi de Consiliul Local şi cei din sponsorizări! Dar înainte de orice, aş vrea să ştiu dacă şefa de la audit este sau nu membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal. Dacă este aşa, este foarte grav!" A fost momentul în care parcă s-a simţit adierea unor fiori de gheaţă prin sală. De ce oare unii dintre aleşii locali se uitau spre tavan, alţii păreau să fi pierdut ziua de mâine, iar din restul, o parte dădea impresia că n-ar fi priceput mare lucru, iar alteia i se măriseră pupilele ca la mâţele aflate la pândă?...

"Nu ştiu... NUUU se mai trimit pacienţi să cumpere medicamente...

... Poate numai dacă ar fi vorba despre unele pe care nu le-am avea la Farmacia spitalului, absolut necesare pentru tratament aplicat rapid..." Întrebarea lui Şerban a părut s-o prindă pe doamna manager pe picior greşit, iar răspunsul n-a fost extrem de convingător. Aşa cum n-a fost nici cel privitor la sumele neprecizate primite din sponsorizări, dar care au folosit la îmbunătăţirea hranei bolnavilor: "La nivel de spital s-au primit sponsorizări pentru îmbunătăţirea hranei bolnavilor. Noi nu putem primi alimente... Banii primiţi de la Consiliul Local, pentru care vă mulţumim încă o dată, au avut ca destinaţie precisă lucrări de modernizare executate şi acoperirea costurilor unor utilităţi. În ceea ce priveşte sponsorizările, ce ştiu eu ce-a dat fiecare om de bună credinţă pentru secţii?..." 

(Curios poate pentru unii, dar nu pentru toată lumea, în aceeaşi seară am primit informaţia că un anumit angajat care ar trebui să servească interesele colegilor din funcţia sindicală pe care o deţine, ar fi mers la Interne şi i-ar fi avertizat pe "cei cu limba lungă" că riscă să rămână pe dinafară, căci se va închide secţia din cadrul Spitalului Municipal. Pentru că este practic greu de crezut aşa ceva, n-am luat în seamă ceea ce am bănuit a fi o provocare...)

"Să nu-l angajaţi pe Şerban la Morgă!"

Şerban a adoptat o atitudine ceva mai împăciuitoare: "Este foarte bine, căci nu este omeneşte să primească dimineaţa numai ceai şi seara iarăşi ceai cu pâine!" Parcă pentru a mai atenua efectele atitudinii sale cam radicale, a dat-o pe ideea că ar fi acţionat doar în ideea de a sprijini activitatea unităţii conduse de către medicul chirurg Ionela Dăneţ: "Doamna doctor, aţi văzut că după ce am făcut scandal pe tema gândacilor, au dispărut din spital, după ce s-a făcut serios ceea ce trebuia". Unul dintre colegi a propus să-l angajeze în unitate pe Şerban - terminatorul gândacilor. Şi n-a fost contrazis în şedinţă de către manager, ci pe pagina de socializare a ziarului nostru, unde o cititoare a postat mesajul: "Nu e adevărat, n-au dispărut gândacii din spital, căci e plin salonul de la Chirurgie de ei!" Altul, cu simţul umorului ceva mai sec, ca să nu zicem morbid, a sugerat că n-ar fi deloc potrivit să fie angajat Şerban, că dacă s-ar apuca să spele cadavrele, s-ar putea să le resusciteze!

Lăsând gluma la o parte, putem bănui că Ion Şerban are ceva informaţii din interiorul Spitalului Municipal, căci altfel n-ar fi fost atât de ofensiv în public. Iar simplul fapt că nu i s-a dat replica tăioasă pe care unii o aşteptau, naşte - vrând-nevrând - nişte speculaţii care nu pot fi demontate decât de raportul auditului cerut de consilierul local. Altfel, Dumnezeu cu mila, pentru că vom mai auzi despre pacienţi vinovaţi că au murit în Spitalul Municipal din Curtea de Argeş!...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It