Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 14:38

Priorităţile momentului la Valea Iaşului

La finalul ultimei şedinţe de legislativ local, primarul Nicolae Barbu le-a prezentat consilierilor locali priorităţile pe termen scurt şi mediu. Acestea sunt: recepţia lucrărilor la reţelele de alimentare cu apă din satele Bărbălăteşti şi Valea Uleului; recepţia la modernizarea DL Valea Iaşului (asfaltarea de pe străzile Călineşti şi Nuculeţ, în lungime de 1,1 km); recepţia la investiţiile în cele două grădiniţe cu program prelungit din satele Mustăţeşti şi Ungureni, de la Dispensarul Uman din centrul comunei, precum şi la Centrala Fotovoltaică de pe Dealul Nuculeţ; urgentarea formalităţilor pentru accesarea împrumutului bancar de 1,5 milioane lei, aprobat încă de anul trecut de către Consiliul Local, pentru pentru plata datoriilor către executanţii modernizării reţelelor rutiere locale, continuarea lucrărilor de asfaltare la DC 258 - la care există speranţa ca şi Consiliul Judeţean să-şi achite în mare parte obligaţiile asumate cu ani în urmă - şi acoperirea altor costuri; finalizarea cadastrului pe drumurile comunale, unde s-au realizat pe 37-38 km din totalul de 45; recuperarea sumelor datorate de gospodarii care s-au branşat la reţeaua de canalizare; expertizarea reţelelor de apă şi canalizare în vederea concesionării către un operator specializat; extinderea reţelei de alimentare cu gaze în zonele care nu au acestă utilitate de la Valea Iaşului, Cerbureni, Ungureni, Borovineşti şi Bărbălăteşti - unde sunt opţiuni clar exprimate vizavi de interesul cetăţenilor; licitaţia pentru lucrările de extindere cu 17,2 km a reţelei de canalizare menajeră. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It