Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 15:43

Reabilitarea străzii Valea Iaşului costă peste 118 miliarde lei vechi!

După ce s-a lălăit mai bine de cinci ani cu reabilitarea acestei artere rutiere afectate de lucrările la canalizarea menajeră executate în zonă în toamna anului 2011 când, la încheierea lucrărilor, s-a turnat un pospai de asfalt care n-a rezistat nici până în primăvara anului 2012, iată că noua administraţie municipală a luat taurul de coarne. Decizia de a reabilita strada care a devenit o capcană pentru automobilişti, este una salutară, însă costisitoare. Dacă facem puţină istorie, s-a ajuns în această situaţie după ce în bugetul pe anul 2011, primarul Nicolae Diaconu alocase nişte miliarde lei vechi pentru a amenaja o arteziană în faţa sediului administraţiei municipale de pe Bulevardul Basarabilor. Viceprimarul de atunci, Costinel Vasilescu şi fostul consilier local Vasile Sabie s-au opus categoric, pledând pentru investiţia în amintita canalizare. Majoritatea aleşilor locali au votat pentru propunerea acestora şi primarul Diaconu a făcut mărunt din buze a pagubă. Vasilescu s-a ocupat de acea investiţie şi, la recepţia canalizării, firma constructoare a căutat să se spele pe mâini de orice responsabilitate, turnând un covor asfaltic subţire, deşi terenul unde fuseseră îngropate ţevile de canalizare nu se tasase. A fost lucru de mântuială, mai mult pentru impresie, ca să-şi poată încasa banii pentru lucrare, s-au exprimat mulţi dintre cetăţeni la vremea respectivă. 

Primarul Diaconu, candidatul USL, a câştigat alegerile locale din 2012 şi şi-a mai "tras" un mandat, în timp ce vicele Vasilescu, cel care a candidat pentru AAM, a "furat-o". Primarul reales n-a reuşit sau n-a dorit ca în cei patru ani ai mandatului 2012-2016 să rezolve problema de pe strada Valea Valea Iaşului. De fiecare dată când era chestionat pe această temă, susţinea că este în discuţii şi negocieri cu reprezentanţii firmei constructoare ca să facă reparaţiile stradale de rigoare. Şi transmitea mesajul liniştitor, potrivit căruia a rămas neplătită garanţia. Gura târgului nu i-a rămas datoare şi a bârfit cum că "nu s-ar fi căzut la pace" şi că lui Nicolae Diaconu i-ar fi convenit ca fostul viceprimar Costinel Vasilescu să fie înjurat la greu.

Ce-a fost, ce n-a fost, e greu de spus şi cei care ştiu, preferă să tacă. Situaţia nu mai putea trena pe artera de ieşire din Curtea de Argeş spre comuna Valea Iaşului şi, mai departe, spre Câmpulung. În ultima şedinţă de consiliu s-au aprobat modificarea indicatorilor economici pentru obiectivul de investiţii "Reabilitare drum strada Valea Iaşului", pentru care valoarea totală este de 11.808.811 lei (TVA inclus), deci peste 118 miliarde lei vechi! Execuţia lucrărilor se va derula pe o perioadă de doi ani, din care pentru 2017 s-a alocat suma de 5.000.000 lei (50 miliarde lei vechi). Eheee, unde sunt vremurile de acum 15-20 ani, când pe vremea primarului Gheorghe Nicuţ, cu un împrumut bancar de 20 miliarde lei, se rezolva asfaltarea pe întreaga axă principală a municipiului sau din perioada în care cu aceeaşi sumă, adusă de deputatul Adrian Miuţescu de la guvern, se moderniza strada Cuza Vodă pe toată lungimea sa?... Trăim alte timpuri, cu alţi oameni şi cu totul alte costuri, şi nu numai la materiale de construcţii şi muncă!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It