S-au aprobat opt staţii pentru traseul navetiştilor către alte localităţi
Consiliul Local Curtea de Argeş a aprobat la sfârşitul lunii trecute solicitarea depusă de o firmă care face transport de călători spre comuna Băiculeşti. În fapt, este vorba despre avizarea unor staţii speciale de îmbarcare/debarcare, altele decât cele publice, folosite de TRANSLOCAL, care asigură acest serviciu pe teritoriul municipiului. Discuţiile au fost destul de scurte, iar după precizările primarului Constantin Panţurescu, consilierii locali au aprobat prin vot următoarele staţii speciale: Meteor (Parcare Vulcanizare), ramificaţie Ivancea (strada Progresu, parcare Bl. B6), Papa Fico (strada Cuza Vodă), statuie Poştă (parcare Biserica Domnească) şi Vlaicu Vodă (parcare PECO).
Tot pe baza referatului întocmit de către consilierul superior pentru autorizare şi control transport călători, Nicolae Păunescu, s-a întocmit alt proiect de hotărâre, aprobat pentru staţii speciale, dar pentru traseul Curtea de Argeş - Arosa Mărăcineni, după cum urmează: Ivancea (parcare Bl. Z2), Stadion Municipal (parcare intrare) şi Făgăraş (parcare "Casa Ta").
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
