Nastea luptă pentru a readuce AQUATERM-ul pe linia de plutire
După cum v-am informat deja, membrii A.G.A. de la S.C. AQUATERM S.A au luat cunoştinţă oficial despre situaţia deosebit de grea în care se afla societatea Consiliului Local Curtea de Argeş. Şi n-au ezitat să transfere responsabilitatea rezolvării problemelor directorului general pe care l-a numit în 28 martie, Gabriel Nastea, căruiau i-au dat mână liberă să ia toate măsurile pe care le credea de cuviinţă pentru a rentabiliza activitatea. În mod evident, deficitul de circa 50.000 lei (500 milioane lei vechi) fusese provocat în primul rând de nerespectarea legislaţiei financiar-contabile, a modului haotic în care se desfăşurase activitatea cel puţin în ultimii ani, precum şi a dezinformării permanente din care fosta conducere îşi construise strategia de supravieţuire şi menţinere "la butoane". Astăzi continuăm să vă informăm cu ceea ce s-a discutat la amintita şedinţă şi cu modul în care s-a acţionat săptămâna trecută.
"Am ţinut societatea permanent pe profit, mai puţin în ultimii doi ani..."
Afirmaţia i-a aparţinut juristului societăţii care are şi calitatea de membru al legislativului municipal, deci şi al A.G.A., Răzvan Bădescu. Acesta a vorbit şi despre sacrificiile făcute pe bani mulţi de către membrii conducerii, omiţând însă să spună şi că fuseseră ani de zile printre cei mai bine plătiţi bugetari din Curtea de Argeş. Ion Şerban a fost cel care a atras atenţia asupra salariilor de mizerie încasate de majoritatea angajaţilor: "Nu este posibil ca oamenii care dau cu sapa să încaseze salarii de numai 900 lei lunar, pe când cei cu mapa să ia de trei ori sau chiar mai mult ori să se bage sporurile în salarii!" Foarte probabil, Şerban nu putea uita că la ultima aprobare a creşterii tarifului la apă şi canalizare, fostul "general" Ion Bolovan argumentase prin necesitatea aducerii salariilor angajaţilor la nivelul minim pe economie. După care, la câteva luni de zile, într-o şedinţă de bilanţ A.G.A. recunoştea că nu şi-a îndeplinit angajamentul creşterilor salariale pentru muncitori din cauza situaţiei grele a societăţii. Iar membrii A.G.A. de atunci au tolerat situaţia, deşi cel puţin bănuiau cam care erau sumele pe care le încasa lunar dumnealui şi staff-ul propriu, încălcându-se legea care stabilea nivelul minim al salariului. Dac-ar fi avut un jurist pregătit, cu siguranţă că i-ar fi atras atenţia asupra acestui aspect - eventual şi în scris, ca să scape de responsabilitate - şi lucrurile ar fi luat un cu totul alt curs. Totodată, perioada de doi ani seci invocată de către juristul Răzvan Bădescu este cea din anii 2015 - în care fostul director Bolovan trebuia să se pensioneze legal la împlinirea vârstei de pensionare în 25 decembrie - şi 2016. A fost dat la o parte în martie curent, după mari lupte duse în spatele uşilor închise, profitându-se şi de încheierea mandatului de conducere pe care l-a deţinut.
A fi sau a nu fi director economic
Una dintre cele mai fierbinţi dorinţe lăsate cu limbă de despărţire de către fostul director general Bolovan făcea referire la păstrarea structurii de conducere cu care lucrase. Este greu de crezut că tocise pragul primarului Constantin Panţurescu, după ce-i predase lui Gabriel Nastea, ca să nu fie dat cumva afară vreun instalator sau alt muncitor!... Faptul că se dusese acolo însoţit de directorul economic Lidia Popescu, după ce dumneaei fusese anunţată că funcţia sa va fi de contabil şef, cu diminuarea corespunzătoare a salariului, n-a avut vreun rezultat concret. Şi asta pentru că noul director a refuzat să discute cu dumneaei problema aceasta de serviciu în biroul primarului, care n-avea vreun resort legal de apăsat pentru a-i face pe plac lui Bolovan. Şi probabil că nici nu-şi permitea să comită o ilegalitate, deşi la câteva zile fostul director revenea în biroul său însoţit de consilierul local Ştefan Dumitrache, vicepreşedinte al PSD. Deloc întâmplător, Ion Bolovan fusese pus pe lista de candidaţi ai acestei formaţiuni politice în 2012, obţinuse loc de consilier local, dar nu fusese validat, fiind în incompatibilitate, deoarece era director la AQUATERM, unde aleşii locali aveau şi calitatea de membri A.G.A. Dar nu din această cauză plecase anul trecut la UNPR, ci pentru a candida la postul de primar al comunei natale, Muşăteşti. Acolo deţine o gospodărie frumuşică, probabil că ştia că avea să piardă postul de la AQUATERM şi căutase să-şi ofere altă variantă de a rămâne "pe cai mari". În mod clar, conducerea judeţeană a PSD nu şi-l dorise candidat propriu, chiar dacă manevrase inteligent şi "se alesese" lider local, poate şi pentru că se considerase că era vremea să facă un pas înapoi.
Ştefan Dumitrache, vicepreşedinte al PSD Curtea de Argeş, era cel mai reprezentativ din grupul consilierilor acestui partid prezenţi miercuri la şedinţa A.G.A. Fără a da credit bănuielilor că ar fi existat o strategie de susţinere a cerinţelor lui Bolovan, a fost clar faptul că prin luările de poziţie exprimate de către consilierii Gheorghe Andreescu şi Viorel Popescu, s-a încercat fie banalizarea rezultatelor Raportului de audit, fie diminuarea meritelor lui Nastea de a redresa situaţia, dar s-a sugerat clar că trebuia să lase lucrurile să curgă mai departe. Imperativul "Să nu dezgropăm morţii!" sau întrebarea cu ce-i deranjează pe unii sau pe alţii titulatura de director economic, câtă vreme face muncă de contabil şef, era formulată - probabil - pentru cei care aveau interesul să facă pe proştii, dar cu siguranţă căutau să nu rămână aşa! Dumitrache a încercat să fie mai subtil, dar a căzut victimă orgoliului care-l arde şi unei furii care-l împingea să se ia la bătaie cu Şerban, omul bănuit că s-ar insinua să conducă în locul lui Nastea. Probabil că şi reciproca ar putea explica atitudinea lui Ştefan Dumnitrache, care are soţia angajată la AQUATERM, spre deosebire de Şerban, care a retras-o la pensie în momentul în care i-a spus că nu mai putea lucra acolo unde se petreceau lucruri greu de explicat.
După ce s-au potolit apele furiei celor doi şi s-a putut discuta raţional, Dumitrache i-a dat dreptate lui Şerban atât în ceea ce priveşte faptul că semnalase încă din anul 2010 faptul că erau probleme la AQUATERM şi nu fusese luat în serios, dar şi când a spus că era incorect ca întreaga contabilitate de la Muzeul Municipal, Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu" şi Biblioteca Municipală să fie ţinută de o singură persoană - d-na Duţă - plătită cu ceva peste 3.000 lei, iar d-ra Lidia Popescu să fie director economic plătit lunar cu peste 5.000 lei (50 milioane lei vechi lunar). Pledoaria aceasta a părut să fie destul de convingătoare pentru ceilalţi membri ai A.G.A., care i-au dat undă verde lui Nastea să facă o nouă organigramă şi să pună lucrurile pe făgaşul care ar duce spre redresare.
" Ar fi o tragedie dacă am rămâne fără apă chiar şi o zi!"
Afirmaţia i-a aparţinut dr. Jean Chefani, care în mod evident era partizanul îngropării definitive a trecutului, pentru a oferi celor de la AQUATERM şansa unui nou început. "Nu putem fi atât de naivi încât să credem că în 6 luni de zile Nastea va da lumea peste cap!" - nu s-a lăsat nici consilierul Gheorghe Andreescu. Medicul liberal n-a pierdut însă prilejul de a se lansa în consideraţii proprii vizavi de situaţie, mai ales că putea atinge o temă dragă, beneficiind şi de faptul că-i simţea ceva mai reţinuţi pe colegii săi de partid. Şi asta cu atât mai mult cu cât Ionel Păunescu spusese: "Ne aflăm într-o situaţie dramatică, deoarece în orice moment ne-am putea trezi cu avarie la Staţia de apă de la Cerbureni, fie la decantor, fie la filtru şi refuz să-mi imaginez măcar ce-ar însemna să nu avem apă o săptămână..."
Dr. Chefani a pus punctul pe "i" şi a afirmat că ar fi o tragedie. În consecinţă, într-un spirit constructiv, a propus câteva măsuri care se cer aplicate de urgenţă, dintre care amintim: reabilitarea bazinelor de apă de pe Măceşului şi de la "Sfinţii Îngeri", eventual cu dotarea lor cu camere de supraveghere; citirea lunară a contoarelor de abonaţi, pentru a aduce la zi declaraţiile acestora; inventarierea şi verificarea tuturor surselor alternative de alimentare cu apă, în condiţiile în care este posibil ca unele dintre ele, folosite de populaţie pentru alimentare, să fie deja contaminate. "Lacul de la Zigoneni este acum o cloacă, pentru că acolo ajung toate mizeriile deversate, mai ales că nu avem o staţie de epurare în stare de funcţionare. Există bănuieli care trebuie verificate ca să ştim în ce măsură pânza freatică este infestată şi nu numai la cimitir, dar şi în alte locuri din oraş, de la fosele septice care nu mai corespund". Toate aceste propuneri, dar şi altele au fost notate conştiincios de către directorul Nastea.
"Dacă trecem cu vederea peste ceea ce s-a întâmplat aici, cineva o va păţi urât!"
La modul indirect, Ion Şerban a sprijinit propunerea colegului său Ionel Păunescu de a se face un audit şi pe anul trecut, considerând că rezultatele pe primul trimestru al acestui an sunt cel puţin alarmante. Şi n-a făcut-o gratuit, ci pentru a-i asigura o minimă protecţie directorului Nastea, numit de A.G.A. în fruntea societăţii pentru un mandat de 6 luni. Răspunzând zvonurilor despre care s-a spus că ar circula prin oraş, cum că el s-ar erija în omul care conduce de fapt firma, a spus: "Aş fi în stare să conduc AQUATERM-ul! N-am vrut, pentru că soţia mea a lucrat aici, ştiam cam cum stăteau lucrurile şi atunci când n-a mai vrut să mai semnze ceea ce i se cerea, era clar că nu mai avea ce căuta aici şi a plecat!... Ca membri ai A.G.A., avem cu toţii responsabilităţi şi trebuie să-l sprijinim pe directorul Nastea, dacă tot l-am numit. Sunt sigur că este capabil să facă minuni, dar numai dacă va fi sprijinit! Altfel, dacă vom admite să i se conteste măsurile pe care vrea să le aplice tocmai de către cei care au obligaţia de a impune respectarea legii, totul va fi zadarnic. Aici, de ani de zile s-a lucrat doar pe nepotisme: un casier a avut 500 case de încasat, altul 2.000. Şi nu este normal, ba chiar strigător la cer să cumperi un telefon de 3.000 lei pentru directorul economic într-un moment în care societatea are deficit de 50.000 lei! Din punctul meu de vedere, dumneaei a greşit în repetate rânduri şi nu mai poate rămâne în acest post! I-am spus chestia asta şi lui Bolovan, când m-a vizitat în biroul de la firma mea, acum două zile. Şi i-am amintit că atunci când a preluat conducerea firmei de la ing. Neamţu, primul om pe care l-a dat afară a fost d-na Pop, contabilul şef cu care lucrase predecesorul. Mi-a replicat că alta era situaţia atunci. Eu spun că nu este vreo diferenţă şi Nastea trebuie să aibă curajul să facă toate schimbările, dacă vrea să reuşească!"
"Mingea e la d-ra Popescu..."
Probabil că directorul Gabriel Nastea ştie ce spune, după discuţia pe care a purtat-o cu dumneaei, în cursul căreia i-a comunicat că i-a dat în lucru lui Răzvan Bădescu noul Contract Colectiv de Muncă şi organigrama în care nu se va mai găsi postul de director economic, ci acela de contabil şef. Deci pasul spre diminuarea salarială se va face pe cale legală, iar fermitatea cu care acţionează, în ciuda presiunilor din diferite direcţii, ar trebui să dea de gândit celor care au s-ar putea să se lase momiţi de juristul Bădescu, cel care ameninţa miercurea trecută că-şi bagă picioarele şi pleacă cu toată echipa. Din păcate, în ciuda aprofundării studiilor pe banii societăţii (1.601 lei, sumă reprezentând probabil o rată, returnată în timpul auditului), n-a putut, n-a vrut sau n-a ştiut să indice şi textul de lege care i-ar permite măcar un astfel de limbaj unui licenţiat în Drept. Asta fără să mai luăm în discuţie modul în care i s-a adresat lui Ionel Păunescu, omul care a cerut extinderea auditului şi pe anul trecut!...
Totuşi, Nastea pare hotărât să meargă mai departe cu echipa preluată de la Bolovan, câtă vreme a spus că mingea este la d-ra Popescu. Condiţia necesară şi obligatorie este ca dumneaei să nu uite că arbitru este acum actualul director, nu fostul! În altă ordine de idei, Nastea ne-a mai informat că s-au finalizat lucrările de refacere a instalaţiei electrice de la bazinele de apă, se va reface gardul de la cel de pe Măceşului, ghereta şi ceea ce mai este necesar, s-a demarat repararea acoperişului Staţiei de apă de la Oeşti şi cu cei 110 angajaţi din subordine, va continua munca de redresare a societăţii. Chestionat dacă acum dumnealui răspunde la telefonul Samsung Galaxy S7, cumpărat cu peste 3.000 lei, a negat: l-a lăsat în folosinţa încă directorului economic, care l-a preluat pe inventar. Oare această concesie, prin care probabil a vrut să-şi demonstreze totala deschidere spre colaborarea bilaterală, va fi interpretată corect sau va fi luată drept o slăbiciune şi va fi speculată?... Vom trăi şi vom vedea!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
