UAT Valea Iaşului implementează Strategia Naţională Anticorupţie
În şedinţa din data de 27 aprilie, consilierii locali au aprobat în unanimitate un proiect de hotărâre iniţiat de către primarul Nicolae Barbu, care viza elaborarea şi implementarea SNA. În prezentarea argumentelor, şeful administraţiei publice locale i-a informat pe edilii comunei despre documentul-cadru adoptat la nivel naţional şi şi-a exprimat convingerea că nu vor exista abţineri sau respingeri. Şi nu s-a înşelat! Drept urmare, se poate afirma faptul că Unitatea Administrativ Teritorială Valea Iaşului, cu toţi membrii comunităţii locale, face front comun împotriva flagelului corupţiei, care se cere eradicată într-un interval de timp rezonabil. Totodată, s-a adoptat şi o declaraţie din care trebuie reţinute câteva aspecte importante: se condamnă corupţia sub orice formă în care s-ar putea manifesta; aderă la valorile fundamentale, obiectivele şi mecanismul de monitorizare a SNA pentru perioada 2016-2020; se exprimă angajamentul ferm de continuare sub toate formele şi mijloacele legale şi administrative a eforturilor având scopul stopării corupţiei; se insistă asupra necesităţii adoptării măsurilor pentru evitarea situaţiilor de conflict de interese, incompatibilităţi, dar şi pentru plasarea interesului public deasupra oricăror altora, în acord cu respectarea principiului transparenţei procesului decizional şi accesul neîngrădit la informaţiile de interes public; administraţia publică locală, prin competenţele sale, îşi asumă îndeplinirea măsurilor specifice anticorupţie, susţine şi promovează implementarea cadrului legislativ anticorupţie, autoevaluează anual planul de integritate pe primărie, precum şi a măsurilor de prevenire stabilite şi informează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice asupra situaţiei de fapt.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
