"Alba-neagra" cu votul, la Valea Iaşului
La şedinţa ordinară a legislativului din data de 31 mai, senzaţia observatorului imparţial a fost aceea că s-a făcut o întoarcere în timp la perioada mandatelor dintre anii 2004-2012, când aleşii comunităţii purtau grele războaie consumate în dispute sterile, iscate fie de orgolii personale, fie de interese de partid sau de grup. Pe ordinea de zi au fost înscrise doar 6 proiecte de hotărâre, însă unele au stârnit adevărate certuri - aşa cum s-a întâmplat cu cel care era la nr. 5, privitor la trecerea podului din punctul "Mitrea Ionel", din satul Ungureni, în domeniul public al comunei Valea Iaşului. "Cuiul lui Pepelea" era chiar construcţia respectivă, care îşi avea un capăt pe o proprietate particulară şi celălalt pe domeniul public. Acesta iscase o ceartă între rude, care ajunsese pe rolul instanţei de judecată, iar primarul avansase un proiect de hotărâre prin care spera să rezolve diferendumul. Unii dintre consilierii locali îşi formaseră nişte opinii despre subiect, dar preferau să pozeze în habarnişti, deşi îndemnaseră împricinaţii - prezenţi la şedinţă - să adopte anumite poziţii.
Dar înainte de a intra în amănunte asupra dezbaterilor, se cuvine să zăbovim asupra unui aspect care dovedeşte o anumită neseriozitate din partea unora. Consilierul local liberal prof. Andrei Grigorescu, unul dintre cei mai serioşi şi experimentaţi aleşi, care n-a lipsit la vreo şedinţă, a venit pentru a le cere colegilor din legislativ îngăduinţa de a se retrage, deoarece avea la Liceul Forestier examene cu elevii chiar în acele momente. Şi i s-a acordat fără probleme. Înainte de a părăsi sala de consiliu, dumnealui a anunţat că susţine toate proiectele de hotărâre înscrise pe ordinea de zi şi i-a rugat pe colegi să-i ia în considerare votul "pentru". N-a existat vreun comentariu şi totul părea să fie în cea mai deplină ordine. Numai că atunci când s-a votat proiectul nr. 5, consilierul ALDE, Constantin Ştefănescu, a sărit ca ars, cerând ca votul colegului Andrei Grigorescu să nu fie luat în considerare, pentru că nu era prezent în sală! Această poziţie a fost sprijinită şi de ceilalţi colegi din opoziţie - Marius Constantin Bărbulescu, Vasile Gheorghiu şi Gheorghe Niţă (toţi PSD) şi Vasile Ungureanu (PMP), care se opuseseră. Aşa s-a ajuns la paritate, căci Cristian Enescu, Emil Gorunescu, Valeriu Sandu şi Gheorghe Sorescu (toţi PNL) şi Oliver Bucur (PRU), au votat pentru. Scorul de 5-5 a dus la picarea proiectului de hotărâre propus de către primarul Nicolae Barbu. Chiar şi dacă se accepta votul colegului învoit, Andrei Grigorescu, tot aceeaşi soartă ar fi avut proiectul buclucaş, deoarece era de patrimoniu şi avea nevoie de 2/3 din totalul de 11 voturi ale consilierilor locali, adică de 8, pentru a fi adoptat. De altfel, la final, primarul a anunţat că se aştepta la picarea proiectului, pe care-l introdusese din spirit de corectitudine în căutarea unei căi de soluţionare amiabilă a conflictului dintre părţi. Ca un trăznet din senin a picat anunţul primarului Barbu asupra unora dintre consilierii locali că în cazul în care şi-au calculat obţinerea unor voturi de la Ionel Mitrea, s-au înşelat, deoarece dumnealui are domiciliul la Curtea de Argeş, şi tot acolo şi votează!...Ceea ce n-a făcut o impresie prea bună a fost însă inconsecvenţa de care au dat dovadă unii dintre membrii legislativului, care au acceptat în primă fază cererea colegului Grigorescu şi n-au avut de făcut comentarii privitoare la votul anunţat de acesta, după care s-au sucit! Mai mult, spre finalul şedinţei, s-a învoit şi Oliver Bucur care, la fel ca şi consilierul liberal plecat din şedinţă anterior, a anunţat că votează pentru ceea ce mai era de adoptat. Votul său n-a fost pus la îndoială! La "diverse", când nu mai conta votul, a fost acceptată şi cererea lui Vasile Ungureanu de a fi lăsat să plece ca să-şi rezolve anumite probleme. Având în vedere ceea ce s-a mai discutat apoi, probabil că a avut motive să regrete că n-a rămas până la final...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
