În primul trimestru din 2016, de la clădiri şi terenuri s-au încasat taxe şi impozite de peste 50 miliarde lei vechi!
În ultima şedinţă a Consiliului Local Curtea de Argeş, din data de 30 mai, s-a aprobat în unanimitate contul execuţiei bugetului local pe trimestrul I al anului în curs. Veniturile totale estimate pentru bugetul anului 2017 se cifrau la 67.874.300 lei, adică la peste 678 miliarde lei vechi. Prevederile pentru primul trimestru au fost de 17.917.050 lei, iar realizările efective, de 20.098.230 lei. Foarte interesantă este situaţia la impozitele şi taxele pe clădiri şi terenuri, care au alimentat bugetul municipal cu sume de 5.060.350 lei. Astfel, din impozitul pe clădiri încasat de la persoanele fizice până la data de 31 martie, intrările au fost de 1.081.880 lei, iar cele de la persoanele juridice de 2.587.270 lei. De reţinut ar fi că prevederile pentru tot anul au fost de 1.590.000 lei, iar pentru primul trimestru, de 790.000 lei. În ceea ce priveşte colectările de la proprietarii de terenuri, de la persoanele fizice s-au încasat 794.690 lei (din prevederile anuale totale de 1.208.000 lei şi cele pentru primul trimestru de 708.000 lei), iar de la persoanele juridice (firme) - 596.510 lei, la prevederi anuale de 681.000 lei şi pentru primele trei luni, de 381.000 lei. Este evident că, la fel ca şi în alţi ani, colectarea taxelor şi impozitelor locale s-a menţinut la cote ridicate în primul trimestru, atunci când contribuabilii beneficiază de bonusuri la plata anticipată a acestora.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
