Om bogat, om sărac - în administraţia municipală din Curtea de Argeş (1)
S-a scurs un an de zile de când aleşii locali din actualul mandat au depus jurământul. Dintre cei vechi, unii au plecat, alţii au rămas. Acum un an lansam tradiţionalul nostru serial prin care prezentam starea materială a acestora, dar şi a funcţionarilor publici. Toţi sunt obligaţi prin lege să depună declaraţii de avere şi de interese până la data de 15 iunie a fiecărui an. Există, de asemenea, şi obligaţia funcţionarilor administraţiei municipale de a le afişa pe site-ul primăriei. Tradiţional, ea este ignorată, din motive care ne scapă, ca şi lipsa de interes pentru sancţionarea vinovaţilor pentru nerespectarea prevederilor legilor în vigoare, care NU ESTE FACULTATIVĂ! Partea bună pentru cetăţeanul de rând este aceea că poate vedea cum evoluează un ales local în mandat - din punct de vedere al averii - dar şi cum iese. Dacă descoperiţi că au omis "cu voie au fără de voie" ceva ori că au trecut sub tăcere anumite aspecte, aşteptăm să le semnalaţi public, ca să ne facem cu toţii o idee completă despre seriozitatea şi bunele intenţii de care sunt animaţi aceşti oameni.
Radu Chirca - secretarul primăriei - câştigă binişor din salariu
Am deschis serialul nostru cu dumnealui, pentru că respectarea legalităţii este o problemă de strictă actualitate la nivel naţional. Majoritatea populaţiei este tentată să asimileze orice omisiune sau încălcare a legii cu corupţia. Ceea ce nu este deloc de laudă!... Din fericire, la Curtea de Argeş n-am avut cine ştie ce cazuri răsunătoare de acest gen în administraţia publică locală, dacă dăm la o parte anumite aspecte. Iar meritul, cel puţin în ceea ce priveşte administraţia publică locală - macar parţial - îi poate reveni şi secretarului Radu Chirca. Declaraţia sa de avere pentru anul în curs a fost depusă în data de 14 iunie şi vizează perioada anului 2016. Cea de anul trecut a fost depusă în 15 iunie, pentru anul 2015. Dacă le studiem în paralel, vom observa mici modificări. La terenuri, suprafeţele sunt identice, respectiv 700 mp intravilan cumpărat în anul 1977 şi 2.500 mp moşteniţi în anul 2012 - ambele fiind situate în Curtea de Argeş. Anul trecut, casa de locuit avea suprafaţa de 126 mp şi se menţiona că a fost construită în anul 2001, iar acum apare cu suprafaţa de 144 mp, dar a fost dobândită prin moştenire. Un semn de întrebare generat de amnezie, pentru că au trecut nişte ani din 2001 şi până în prezent?...
Secretarul Radu Chirca are ca sursă de venit salariul, din care a încasat în anul 2015 suma de 42.409 lei (424,09 milioane lei vechi), iar anul trecut 47.200 lei, cu o creştere de 4.791 lei (47,91 milioane lei vechi) - justificată de creşterile salariale aplicate. Soţia, angajată la Karcher, a obţinut venituri de 14.600 lei în 2015 şi 14.400 lei anul trecut. Radu Chirca nu are conturi bancare, dar are datorii la Banca Transilvania de 24.000 lei, cu scadenţă în data de 16.01.2018 şi la Bancpost - 8.300 lei înscrişi în declaraţia de anul trecut, cu termen de plată în 19.08.2018, respectiv 9.341 lei, în ultima declaraţie de avere, cu scadenţă în 05.03.2019. Aceasta sugerează că între timp s-a făcut o suplimentare a împrumutului. Deşi nu este deloc strâmtorat, nu se poate lăuda cu autoturism de fiţe, ca alţii, căci conduce o Dacia Logan cumpărată în anul 2012. Radu Chirca rămâne un tip introspectiv, stăpân pe meserie, gata oricând să-i lămurească în chestiuni ce ţin de lege pe toţi aleşii locali care-i cer ajutorul.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
