Domneşti: primarul Ion Gabriel Zăvoianu a depus jurământul - "Acum e vremea să faceţi administraţie în folosul oamenilor!"
# Dan Manu a fixat astfel prioritatea următorilor 3 ani pentru aleşii domnişani
Ziua de 28 iunie a fost una cu totul specială pentru locuitorii comunei de pe valea Râului Doamnei, deoarece a fost cea hotărâtă pentru depunerea jurământului de către primarul ales în 11 iunie. După cum se ştie, Gabriel Zăvoianu a preluat responsabilităţile de edil-şef la începutul iernii trecute, după trecerea fulgerătoare la cele veşnice a regretatului primar Nicolae Smădu. În cadrul alegerilor parţiale din 11 iunie, domnişanii au avut practic de ales între viceprimarul pesedist Gabriel Zăvoianu şi consilierul local liberal Gabriel Crăciun, protagonişti ai acestui exerciţiu electoral. Rezultatele au fost următoarele în Circumscripţia Electorală nr. 47 - Domneşti: Gabriel Zăvoianu (PSD): 1.072 voturi (57,50%); Gabriel Crăciun (PNL): 744 voturi - (39,90%; Ciprian Cojocaru (PMP): 15 voturi (0,80%); Traian Micu (Independent): 32 voturi (1,70%). După parcurgerea etapelor juridice obligatorii, stabilite prin lege, rezultatul alegerilor a fost validat de instanţă, astfel că primarul ales a depus jurământul în cadrul unei şedinţe solemne a legislativului local, convocată pentru ziua de miercuri după-amiază.
Oaspeţi de seamă la eveniment
Solidaritatea social-democrată a fost evidentă. Încă din jurul orei 17.00, cam cu o oră înainte de cea programată, au început să sosească oaspeţii. Gazdele, în frunte cu primarul ales şi cu consilierii locali domnişani, au căutat să-i facă pe prietenii veniţi din alte localităţi să se simtă în largul lor, ca acasă. N-au lipsit preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, dr. Dan Manu, om cu obârşia în zonă, care ştie să acorde tratament egal localităţilor argeşene, de lângă care n-au lipsit consilierii judeţeni Vasile Negoescu şi Nicolae Tudose, primarul de la Mioveni, Ion Georgescu, secretarul general al PSD Argeş, Constantin Panţurescu de la Curtea de Argeş, însoţit de viceprimarul său, Gabriel Jubleanu, ca şi alţi edili-şefi precum Aurel Bălăşoiu (Rociu), Liviu Nicolae Dascălu (Mărăcineni), Nicolae Pană (Coşeşti), Eugeniu Pătru (Pietroşani), Constantin Oancea (Muşăteşti), Evlampie Alecu (Brăduleţ) şi mulţi alţi aleşi din localităţile învecinate, buni prieteni cu domnişanii. Sala de consiliu de la etajul sediului primăriei s-a umplut, iar în rândurile asistenţei s-a regăsit şi soţia fostului primar Nicolae Smădu, în strai cernit şi cu sufletul îndurerat. Aparatele de climatizare abia mai făceau faţă la temperatura ridicată, inclusiv sufletească.
Ceremonie sobră
La masa prezidiului au luat loc preşedintele Consiliului Judeţean, dr. Dan Manu, primarul ales, Gabriel Zăvoianu şi preşedintele de şedinţă, Mihai Hiricoiu. Acesta a dat citire documentelor de la instanţă prin care se validau alegerile, stârnind invidia unora dintre colegi pentru că se descurca fără ochelarii pe care-i uitase acasă. Emoţiile au fost evidente, deoarece era cât pe ce ca Zăvoianu să depună jurământul fără eşarfa tradiţională - însemnul funcţiei - iar secretarul primăriei, Ion Mitu, a fost admonestat pentru că se cam pierduse cu firea. În acel moment, cel criticat şi-a luat revanşa, chestionându-l pe Gabriel Zăvoianu dacă optează pentru funcţia de primar sau vrea să şi-o păstreze pe cea de consilier local, obţinută după alegerile din data de 5 iunie 2016. "Optez pentru funcţia de primar, pentru care am şi candidat!" - a răspuns acesta cu voce fermă. Secretarul primăriei a constatat public vacantarea unui post de consilier local PSD. Conform legii, se va face comunicarea de rigoare către partidul pe lista căruia candidase Gabriel Zăvoianu şi următorul poziţionat de după ultimul consilier local aflat în mandat ar trebui să ocupe locul astfel vacantat. Preşedintele Manu a fost apoi cel care i-a fixat regulamentar eşarfa învingătorului în alegerile din 11 iunie, care a rostit emoţionat jurământul şi a semnat actele prin care prelua oficial funcţia de şef al administraţiei publice locale. Acesta a ţinut o scurtă cuvântare şi, stăpânindu-şi cu greu emoţiile, i-a asigurat pe cei prezenţi că este onorat de încrederea acordată de domnişani prin voturile pe care i le-au acordat în 11 şi a dat asigurări că nu-i va dezamăgi. Rememorând lunile în care a îndeplinit prerogativele funcţiei de primar, n-a uitat să le mulţumească consilierilor locali pentru sprijinul acordat la adoptarea proiectelor de hotărâre care aveau drept scop dezvoltarea comunei şi să insiste pe truismul că acest obiectiv rămâne prioritar nu numai pentru restul de 3 ani ai actualului mandat, dar şi pe termen mediu şi lung. "În ultimul an, toţi am dovedit maturitate şi responsabilitate şi suntem obligaţi să continuăm pe aceleaşi coordonate. Am primit asigurări că vom beneficia în continuare de sprijinul Prefecturii şi al Consiliului Judeţean Argeş. Mă cunoaşteţi: sunt un tip conciliant şi sunt convins că vom găsi un limbaj comun pentru comunicare şi atitudinea corespunzătoare pentru colaborare, astfel încât să ne îndeplinim obiectivul comun, dezvoltarea comunei Domneşti!" - a spus în esenţă Gabriel Zăvoianu.
Apelul preşedintelui Dan Manu
Şeful administraţiei judeţene s-a dovedit a fi un inspirat motivator, semn că nu-i este străină arta elocinţei. Dr. Dan Manu a făcut apel la inteligenţa aleşilor locali, obligaţi să colaboreze dacă vor cu adevărat să asigure prosperitatea comunităţii: "Perioada disputelor politice din campania electorală a trecut. Acum trebuie făcută administraţie în folosul oamenilor care v-au ales, lăsând la o parte chiar şi ideea de ciondăneală! Toţi trebuie să conştientizăm faptul că avem multă treabă de făcut împreună. Să vă dea şi să ne dea Dumnezeu tot binele pe care-l vom merita!"
Saviana Tudorache poate ajunge consilier local

Informaţia ne-a fost oferită de către primarul Gabriel Zăvoianu: "Următorul pe lista noastră de candidaţi de anul trecut este d-na Tudorache. Vom îndeplini procedurile legale şi vom valida înlocuitorul meu în legislativul local". Miercuri nu s-a ales viceprimarul, urmând ca în perioada următoare să se întocmească proiectul de hotărâre legal pentru îndeplinirea procedurii. Dar înainte de orice, iată cum se prezintă lista cei 12 aleşi locali din comuna Domneşti, aflaţi în mandat la ora actuală: dr. Marian Hiru, Doru Ion Smădu, Petre Condrea, prof. George Baciu, Nicolae Stana, Ovidiu George Nicuţ, Petre Lepărău (PSD); Gabriel Crăciun, Luminiţa Florea, Mihai Hiricoiu, Mircea Stoian (PNL); Gheorghe Şuşală (PMP). Deci, din totalul de 13 consilieri locali, PSD are 8, PNL 4 şi PMP 1. Viceprimarul se alege din rândul consilierilor locali prin majoritatea simplă de voturi, fiindu-i necesare minim 7. Concluziile se impun de la sine...
Nu vom încheia înainte de a le ura domnişanilor să aibă parte de o administraţie publică locală corectă, eficientă şi cu o agendă de lucru pusă în acord cu aceea a cetăţeanului de rând, care vrea să trăiască un pic mai bine de la an la an. Şi să precizăm că ne alăturăm urării formulate de către dr. Manu!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
