Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 19:55

Spitalul Municipal va avea un compartiment nou - Managerul, dr. Ionela Dăneţ, n-a fost stresat cu întrebări de către aleşii noştri

Unitatea spitalicească a solicitat administraţiei publice locale aprobare pentru modificarea structurii organizatorice, astfel încât să să se înfiinţeze un Compartiment de Gastroenterologie, întrucât există un medic de origine arabă care a studiat în România ce s-a decis să lucreze în oraşul nostru. Este vorba despre dr. Al Agbari Kheri Mohamed Mahboub, iar pentru a funcţiona amintita nouă structură, s-a cerut aprobare pentru transferarea a 5 paturi din totalul de 55 de la Secţia de Boli Interne. Primarul Panţurescu a prezentat proiectul de hotărâre şi le-a spus aleşilor locali că în sală este prezent managerul Spitalului Municipal, dr. Ionela Dăneţ, care le stă la dispoziţie, dacă au ceva nelămuriri vizavi de proiectul pus în dezbatere. Deşi anterior se mai vorbise în legislativ că ar fi unele probleme de lămurit vizavi de activitatea desfăşurată la spital, consilierii locali n-au fost interesaţi să adreseze măcar o întrebare celei mai autorizate persoane pentru a-i lămuri. Greu de spus dacă între timp au dispărut problemele care erau reclamate vehement de unii dintre ei, care au dat impresia marţea trecută că le-a păpat pisica limbuţele ori dacă vinovată era canicula care le transformase materia cenuşie în ceva cu totul amorf, greu de definit. Oricum, s-a pierdut ocazia iniţierii a unui dialog între aleşi şi conducerea spitalului, care să ofere posibilitatea unei colaborări mai fructuoase în folosul pacienţilor. Timp ar mai fi până la încheierea mandatului, în 2020 - ar putea replica oricare dintre "muţii" noştri din "parlamentul local", care s-au dovedit a fi mari maeştri la boxul cu umbra sau la jocul fără minge, dacă ar fi să apelăm la termeni proveniţi din sport, mult mai uşor de înţeles decât cei din domeniul medical.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It