Om bogat, om sărac - în administraţia municipală din Curtea de Argeş (8)
S-a scurs un an de zile de când aleşii locali din actualul mandat au depus jurământul. Dintre cei vechi, unii au plecat, alţii au rămas. Acum un an lansam tradiţionalul nostru serial prin care prezentam starea materială a acestora, dar şi a funcţionarilor publici. Toţi sunt obligaţi prin lege să depună declaraţii de avere şi de interese până la data de 15 iunie a fiecărui an. Există, de asemenea, şi obligaţia funcţionarilor administraţiei municipale de a le afişa pe site-ul primăriei. Tradiţional, ea este ignorată, din motive care ne scapă, ca şi lipsa de interes pentru sancţionarea vinovaţilor pentru nerespectarea prevederilor legilor în vigoare, care NU ESTE FACULTATIVĂ! Partea bună pentru cetăţeanul de rând este aceea că poate vedea cum evoluează un ales local în mandat - din punct de vedere al averii - dar şi cum iese. Dacă descoperiţi că au omis "cu voie au fără de voie" ceva ori că au trecut sub tăcere anumite aspecte, aşteptăm să le semnalaţi public, ca să ne facem cu toţii o idee completă despre seriozitatea şi bunele intenţii de care sunt animaţi aceşti oameni. Cu întârzierea de rigoare, funcţionarii din cadrul administraţiei publice locale care au ca sarcină de serviciu postarea acestor declaraţii şi-au făcut datoria, astfel că suntem în postura de a continua seria dezvăluirilor.
Maria Dicu, un profesor care nu prea ştie ce e grija zilei de mâine
Fost director la Liceul Forestier, reprezentant de seamă al intelectualităţii pesediste, având şi vechime în partid, prof. Maria Dicu este la primul mandat de ales local. Prezenţă discretă la şedinţele de legislativ, rămâne o rotiţă a angrenajului politic gândit de lider, primarul Constantin Panţurescu şi îşi îndeplineşte conştiincios îndatoririle, fără să deranjeze cumva, pe cineva... Veniturile de bază ale familiei Dicu provin din salariile de profesori ale soţilor, prin mâna cărora au trecut generaţii de elevi cărora le-au netezit calea spre viitor.
Declaraţia de avere depusă pe data de 9 iunie 2017 pentru anul trecut evidenţiază un teren agricol de 37.000 mp deţinut în coproprietate de prof. Maria Dicu împreună cu Elena Vuţan la Mihăeşti-Argeş, şi tot acolo, în aceleaşi condiţii, unul forestier de 5.000 mp. Consilierul local mai are în proprietate o casă de locuit la Mihăeşti, în suprafaţă de 45 mp, pe care o împarte tot cu Elena Vuţan. Soţii Maria şi Gheorghe Dicu deţin în cote egale la Curtea de Argeş, pe strada Cuza Vodă, un apartament cu suprafaţa de 23,54 mp, cumpărat în anul 1993 şi un altul, pe strada Despina Doamna, de 65,32 mp, din anul 2002. "Motorizarea" se prezintă printr-un autoturism Peugeot 207, fabricat în anul 2006 şi un Opel Astra Clasic (2009) - ambele cumpărate. Familia nu are datorii, dar s-a gospodărit destul de bine pentru a pune de o parte bani albi pentru zile negre - cum se spune - având la dispoziţie un depozit bancar deschis la Raiffeisen Bank în anul 2015 în care este adăpostită suma de 30.262 lei şi un fond de investiţii sau echivalent de 9.095 lei.
În ceea ce priveşte veniturile băneşti obţinute în anul 2016, consilierul Maria Dicu a obţinut din salariile de profesor la Liceul Forestier 45.619 lei, respectiv la Seminarul Teologic "Neagoe Vodă Basarab" - 4.181 lei, la care s-au adăugat 2.357 lei obţinuţi ca evaluator la ARACIP Bucureşti şi 3.239 lei din indemnizaţia de consilier local pentru o jumătate de an. Soţul, Gheorghe Dicu, a încasat anul trecut din salariul de profesor la Liceul Forestier suma de 40.739 lei. Adiţionând veniturile pe care dumnealor le-au obţinut anul trecut, constatăm că sunt de peste 96.000 lei, deci aproape de miliardul de lei vechi, ceea ce - trebuie să recunoaştem - nu e chiar de colea! Declaraţia de interese care a fost depusă este imaculată, ca şi aceea de anul trecut. Comparând-o pe cea de avere de acum cu cea de la preluarea mandatului, care viza anul 2015, putem spune că familia Dicu a sărăcit în timpul primului an din mandatul de ales local. Atunci obţinea din salariul de la Forestier 94.296 lei, la care se adăugau 17.980 lei de la ARACIP, în timp ce domnul însuma 81.412 lei, deci un total aproape dublu, de peste 193.000 lei! Atunci, valoarea depozitului bancar deschis la Raiffeisen Bank în 9 decembrie 2015 era de 30.090,12 lei, ceea ce ne îndreptăţeşte să bănuim că între timp s-a adăugat dobânda.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
