Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 21:35

Alimentarea cu apă - prioritatea anului la Domneşti

După cum v-am anunţat deja, săptămâna trecută s-au anunţat sumele cu care se vor finanţa, pe PNDL, proiectele depuse de Unităţile Administrativ Teritoriale din Argeş la Ministerul Dezvoltării. Suma alocată pentru Domneşti a fost de 6.145.820 lei, adică de peste 61 miliarde lei vechi, având ca destinaţie finalizarea lucrărilor de alimentare cu apă, demarate cu mai bine de un deceniu în urmă, pe un plan integrat care cuprindea comunele Nucşoara, Corbi, Domneşti şi Pietroşani. Cum prima s-a retras, au rămas celelalte trei în proiectul intrat în faza de finalizare. "Cinstit vorbind, speram la ceva mai mult, şi când spun asta mă gândesc la extinderea reţelei de canalizare, pentru a închide practic întreg inelul, ca să putem să facem pasul următor spre asfaltări, capitol la care suntem deficitari deocamdată. Dar, trebuie să recunoaştem că e bine şi aşa şi n-avem motive de nemulţumire, mai ales că suntem gata cu licitaţia pentru delegarea serviciilor de canalizare, ce se va desfăşura în data de 16 august", a declarat primarul Gabriel Zăvoianu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It