În atenţia membrilor A.G.A.: cod de alarmă de urgenţă la AQUATERM!

Cu riscul de a ne plictisi cititorii, ne vedem siliţi să continuăm serialul dedicat S.C. AQUATERM S.A., pentru că noi considerăm că nu putem sta nepăsători, întorcând spatele realităţii, aşa cum preferă să procedeze majoritatea membrilor A.G.A. - consilierii locali pe care cetăţenii din Curtea de Argeş au riscat să-i aleagă parcă în orb anul trecut. Fără intenţia de a fi răutăcioşi, din informaţiile pe care le deţinem până la ora actuală, din totalul de 19 consilieri locali din actuala legislatură, au avut curiozitatea de a vedea situaţia la faţa locului viceprimarul Gabriel Jubleanu şi consilierii locali Ion Şerban, Bogdan Alexandru Dabija şi Ionel Păunescu. Vineri îşi mai anunţaseră intenţia de a se deplasa la cele două obiective Ana Răduţu şi Viorel Popescu. Cam puţini sunt cei ce manifestă interes pentru una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă în acest mandat - am zice noi. Dvs. - iubiţi alegători - ce părere aveţi despre dezinteresul evident dovedit al celorlalţi?...

În şedinţa desfăşurată în 25 iulie, managerul interimar Gabriel Nastea a prezentat un raport de activitate la jumătatea mandatului încredinţat în data de 28 martie a.c. Atunci a semnalat şi problemele cu care se confruntă societatea, în ceea ce priveşte reţelele şi dotările, dar şi starea deplorabilă a clădirilor în care sunt acestea adăpostite. Despre riscurile permanente la care este supus personalul de deservire în cursul turelor nu s-a pomenit ceva, dar acestea nu lipsesc, după cum ne-am convins vineri, după o vizită la staţiile de apă de la Oeşti şi Cerbureni, unde l-am însoţit pe directorul general Gabriel Nastea. 

Condiţii normale de lucru la Oeşti

Dacă în şedinţa A.G.A. din data de 3 mai, Gabriel Nastea le spunea acţionarilor că intenţionează să demareze rapid lucrări de reabilitare a clădirii în care funcţionează utilajele de la Staţia de Captare de la Oeşti, în cea din 25 iulie îi informa că lucrările executate în regie proprie au ajuns în faza finală, costurile estimate fiind de circa 40.000 lei. "La prima vizită pe care am făcut-o aici, după preluarea postului de conducere la AQUATERM, m-am îngrozit de ceea ce am văzut: gardul împrejmuitor era din sârmă ghimpată ruginită, tencuiala cădea de pe clădire, iar înăuntru curgea apa prin acoperişul deteriorat! Instalaţia electrică era praf, iar aparatura era protejată de apa venită de sus fie cu ajutorul unor folii de polietilenă, fie era captată în găleţi sau PET-uri tăiate, agăţate ingenios de tavan sau prinse de pereţi... Am luat imediat decizia să intervenim, pentru a pune lucrurile în ordinea firească şi a oferi condiţiile normale de lucru, evitând pe cât posibil riscurile producerii unor accidente", ne-a povestit pe drum Gabriel Nastea. Şi nu exagera deloc, deoarece pe site-ul AQUATERM-ului sunt postate nişte fotografii - ce pot fi văzute de orice curios - care spun mai mult decât îi îngăduie bunul simţ natural actualului manager să povestească. De fapt, în momentul acela, prin luna mai, într-o discuţie particulară pe acest subiect, consilierul local Ion Şerban caracterizase situaţia scurt şi la obiect: "Ceea ce am văzut acolo e crimă şi pedeapsă, nu altceva! Angajaţii care deservesc staţia sunt ca nişte prizonieri dintr-un lagăr de exterminare, fiind expuşi tuturor riscurilor, în care cel mai mic este cel de îmbolnăvire..." Şi avea dreptate, deoarece din datele noastre rezultă că ultima intervenţie asupra clădirii se făcuse în urmă cu vreo 10 ani, atunci când se lucrase la izolaţie cu o membrană bituminoasă, ce-şi pierduse calităţile în timp. Şi devenise total inutilă! În timpul vizitei am constatat că, între timp, din fundul curţii dispăruse WC-ul de femeie văduvă căzută în patima beţiei şi apăruse o construcţie nouă, civilizată, dotată cu gresie şi faianţă, care nu mai făcea notă discordantă cu decorul, rănind retina... Şi în interior a fost schimbat totul şi acum s-au creat condiţii normale de lucru şi de viaţă pentru personalul din tură. Vineri am putut constata cu plăcere ce minuni se pot face atunci când există voinţă şi un minim spirit gospodăresc care, la fosta conducere executivă a firmei, se uscase pe picioare repede, sub imperiul blestematei devize a puturoşeniei - "Merge şi-aşa!" Vorba ceea: "Cât îmi este mie bine, de ce să-mi pese de tine?..."

La capătul uliţei laterale, de ţară, care leagă DN 7C de zona canalului prin care se scurge apa, am descoperit un gard nou din plasă de sârmă, care strălucea în lumina generoasă a soarelui lunii lui Cuptor. Am constatat cu plăcere că totul era în ordine în curtea curată, îngrijită, în care verdele ierbii şi copacilor constituia un decor perfect pentru clădirea de un alb încântător, proaspăt renovată exterior şi interior. În faţa porţii ne-a întâmpinat omul de tură, Nicolae Geambaşu, care lucrează în acest post din anul 1998. Un tip serios, matur, rezervat, care răspunde prompt şi competent întrebărilor adresate şi care ne-a condus prin obiectiv, secondându-l pe director. Astfel am aflat că numărul angajaţilor staţiei este de 4, la care se adaugă încă unul în perioadele de concedii, pentru acoperirea turelor. Am urmat fluxul de producţie şi am văzut mai întâi cele 3 prize de apă instalate în apa limpede a canalului, din care una era în stare de funcţionare, celelalte fiind de rezervă, dar fiind pregătite ca în orice moment - dacă ar fi fost cazul - să preia sarcinile celei cu probleme. În interiorul reabilitat şi modernizat, atenţia ne-a fost atrasă în primul rând de casa pompelor care strălucea de curăţenie. Zgomotul motoarelor care se învârteau "rotund" era unul liniştitor. Atunci am înţeles entuziasmul manifestat de unul dintre membrii A.G.A. în şedinţa de marţea trecută, când se declara foarte mulţumit de ceea ce văzuse că se făcuse la punctul de lucru de la Oeşti. În fapt, potrivit datelor tehnice care ni s-au pus la dispoziţie, ne-am aflat în faţa a 2+1 electropompe de tip 12 NDS cu aspiraţie dreaptă, cu motoare 1x75 KW+2x90 KW şi cu debit (Q)= 900 mc/h+2 pompe de vid pentru amorsarea pompelor 12 NDS. 

"Avem probleme numai cu turbiditatea apei, după ploi..."

Gabriel Nastea ne-a asigurat că apa livrată populaţiei este bună, verificată la laboratorul firmei de la Cerbureni, dar a admis că mai sunt ceva probleme după ce în zonă cad precipitaţii masive şi apa din râu intră pe canal. "Atunci apa este ceva mai tulbure... Problema se poate evita acum numai prin uzinare, pentru a interzice pătrunderea apei din râu în canal. Numai că angajaţii din sistemul HIDRO au programul lor special de uzinări şi nu pot să-l încalce pentru că aşa ne-ar conveni nouă! Rezolvarea va veni după încheierea lucrărilor ample aflate în execuţie, care vor asigura separarea". Nastea ne-a mai spus că apa livrată la populaţie este mai rece deoarece vine direct de la baraj şi nu depăşeşte 6 grade Celsius. De la pompe, apa pleacă printr-o conductă spre Cerbureni, cale de 6-8 km, de unde este livrată abonaţilor. 

În cazul nedorit ca la pompa aflată în serviciu să intervină un deranjament, sarcinile ei ar fi preluate de una dintre cele două de rezervă. De la Nicolae Geambaşu am aflat că, în medie, manevrele de trecere pe rezervă nu depăşesc 15 minute. Termenul avansat poate creşte substanţial atunci când se goleşte magistrala, în caz de întrerupere a energiei electrice, care poate scoate practic din funcţiune pe o anumită perioadă de timp acele electropompe şi apa nu mai are cum să fie dusă spre Staţia de tratare de la Cerbureni. Din fericire, în ultimul timp, numărul unor astfel de incidente - cu deranjamente în reţeaua de distribuţie a energiei electrice în zonă - s-a diminuat. Şi, slavă Domnului, temerile privind posibila lipsă a alimentării cu apă a abonaţilor din municipiu şi nu numai nu s-a justificat până în prezent şi, sperăm, să rămână numai o posibilitate teoretică! Numai că ea nu poate fi ignorată, în condiţiile în care se prezintă situaţia la Cerbureni...

De la apa brută, la cea de consum

Altă caracterizare decât DEZASTRU - pentru situaţia de la Staţia de tratare de la Cerbureni - n-ar fi păotrivită din partea unor oameni care nu vor să ascundă adevărul. Şi asta nu li se poate imputa 25 angajaţi, din care 6 sunt la laborator. Pe drumul de acces am descoperit câţiva oameni în salopete care curăţau cu cositorile buruienile de pe margine şi strângeau iarba, ca să rămână curat în urma lor. De la prima vedere am constatat că nu se schimbase mare lucru faţă de primăvara lui 2012, când făcusem precedenta vizită cu primarul de atunci, Nicolae Diaconu, pentru a vedea laboratorul modernizat cu câteva luni înainte. Acesta ne-a fost prezentat cât mai electoral cu putinţă de către managerul general din vremea aceea, Ion Bolovan, care a avut grijă să ducă presa numai pe unde i-a convenit. La Cerbureni am fost întâmpinaţi vineri de către şeful staţiei, Ion Popescu, pe care Gabriel Nastea îl caracterizase foarte favorabil, ca pe un tip serios, bun profesionist, cu idei interesante, care ştia să prioritizeze necesităţile şi care se descurca bine în condiţii de muncă departe de a fi fericite - după cum aveam să ne convingem în cursul vizitei. De la dumnealui am aflat mai multe amănunte tehnice despre obiectiv. Staţia de tratare de la Cerbureni este alimentată cu apă brută din Staţia de captare de la Oeşti, cu ajutorul pompelor, la un debit (Q) de 250 l/secundă. 

Am intrat pentru început în staţia de clorinare, care arăta ca o peşteră în interior, cu pereţii mucegăiţi, tencuiala căzută sau pe cale să se desprindă - într-un cuvînt, un spaţiu care te determina să-ţi aduci aminte numai de lucruri neplăcute, menite să te determine să cazi în depresie. În partea stângă am descoperit o încăpere slab luminată, care adăpostea 5 butoaie speciale de clor, din care unul fusese cumpărat în ultima perioadă cu aproape 150 milioane lei vechi. De acolo am pătruns în camera unde este adăpostită instalaţia de comandă prin care clorul lichefiat este dozat şi trimis pe o conductă specială în reţeaua de tratare a apei. Am constatat cu surprindere că încăperea - înaltă de peste 3 m - avea ca plafon câteva plăci din azbociment, prin care se iveau ceva fante de lumină. Nici pomeneală depre vreo izolaţie cu vată de sticlă!... De la şeful staţiei am aflat că, la vreme de iarnă, se foloseşte un calorifer, pentru a se evita pericolul îngheţării instalaţiei. Dezagrementul este acela că se face condens pe pereţi şi apar nişte riscuri care ar putea şi s-ar impune să fie evitate. Cât despre posibilitatea coborârii plafonului este exclusă, căci spaţiul trebuie să fie cât mai bine aerisit. Locul de muncă este unul periculos pentru cei care-l deservesc, dar aceştia nu beneficiază de sporurile presupuse de cei care pot crede că respectarea legislaţiei în domeniu ar fi reprezentat o minimă preocupare pentru fosta conducere executivă sau pentru cel care a girat "omisiunile" de acest gen, juristul încă în funcţie, Răzvan Bădescu. Chiar şi cineva care n-are ceva în comun cu chimia poate bănui cât de riscant este să lucrezi cu clorul, un gaz mortal în anumite condiţii...

În imediata apropiere sunt amplasate două decantoare radiale - date tehnice: V = 2.500 mc, D = 30 m. Apa brută este amestecată cu sulfat de aluminiu, var şi clor şi în urma reacţiilor chimice se separă suspensiile, cum ar fi nămolul care, fiind mai grele, se depun pe fund. Aceste flocoane, potrivit termenilor de specialitate, sunt curăţate ori de câte ori este nevoie cu podurile racloare. În septembrie este programată curăţarea Bazinului 2, care va fi complet golit, ne-a informat şeful staţiei, Ion Popescu. Apa obţinută este trecută printr-un proces de filtrare şi, după ce este analizată în laborator, este preluată printr-o galerie şi introdusă în magistrala care duce spre oraş. Transportul lichidului vital se face cu ajutorul a două pompe tip MV 303, montate prin 1973, energofage (20 KW pe oră). În amintita şedinţă a A.G.A. din 25 iulie s-a subliniat necesitatea schimbării acestora, deoarece dincolo de vechimea lor, prin consumul mare de energie ridică foarte mult costurile de exploatare. Gabriel Nastea spunea că a explorat piaţa de specialitate şi o astfel de pompă, corespunzătoare nevoilor staţiei, ar costa circa 30.000 euro. Investiţia considerabilă la prima vedere s-ar putea amortiza într-un interval de timp estimat cam la 5 ani. Numai că tot în şedinţa respectivă, viceprimarul Gabriel Jubleanu atrăgea atenţia asupra dificultăţilor de a schimba acele pompe, din cauza racordurilor ruginite...

Rugina - la fel de tare ca sudura!

Următorul loc vizitat a fost cel în care ne-am convins de proporţiile dezastrului. Mai întâi, înainte să intrăm într-una dintre clădirile ce adăposteau alte utilaje din dotare, am putut observa că pe acoperiş se înălţau falnic nişte copăcei!?!... Explicaţiile primite ne-au lăsat fără replică: prinseseră rădăcini în găurile de acolo şi se evitase tăierea lor, deoarece protejau cât de cât interiorul de infiltraţiile cu apă pluvială! Aşadar, geniul inventiv al românilor se regăseşte şi la staţia de la Cerbureni, unde - la modul cel mai natural cu putinţă - s-a ivit o soluţie de izolare nu numai ecologică, dar şi fără costuri în bani sau în muncă. În interior am văzut un agitator pentru sulfatul de aluminiu, deservit de 2 pompe de împingere a soluţiei dizolvate în apa care va merge apoi în decantoare, separând flocoanele despre care am mai vorbit. Tot acolo mai sunt şi două instalaţii pentru amestecul de var, care are rolul de a tăia aciditatea, îmbunătăţind Ph-ul apei. Acestea sunt deservite de alte două pompe speciale - toate consumatoare de energie electrică. 

Coşmarul tehnic se desăvârşeşte în Sala pompelor, din care 2 sunt folosite pentru spălarea filtrelor şi 2 sunt de rezervă. Ele pompează apa de livrat în magistralele care o transportă spre oraş. Încăperea care le adăposteşte este destul de răcoroasă, umezeala este prezentă - şi de aici riscul îmbolnăvirilor în rândul personalului de deservie - dar ceea ce sare imediat în ochi este condensul sau bănuitele scăpări de apă din conductele de capacitate mare, care seamănă cu trupurile unor dihănii din preistoria planetei. Şi nu este o exagerare, deoarece rugina a mâncat din carnea metalului şi, pe alocuri, arată ca solzii unor crocodili uriaşi! Am descoperit că sunt destule şuruburi roase parţial sau total de această boală mortală pentru conductele montate - ni s-a spus - acum vreo 44 ani. Practic, ele sunt susţinute de rugina care a sudat legăturile, dar asta nu înseamnă că se exclude pericolul unor incidente, ca să nu spunem accidente ce pot interveni oricând - Doamne apără şi păzeşte!

În sala filtrelor am descoperit cele opt bazine cărora acum vreo 10 ani li s-a schimbat nisipul cuarţos, pe finanţarea asigurată de Consiliul Local Curtea de Argeş graţie curajului unor aleşi locali ce şi-au asumat riscuri despre care am scris la timpul potrivit. Oricum, s-ar impune o nouă investiţie pentru schimbarea acelui nisip cuarţos, ce nu mai poate servi eficient la filtrare după un deceniu de folosinţă. Pupitrele de comandă sunt scoase din uz şi toate manevrele se execută manual, uneori cu ranga folosită ca mangialâc, ceva asemănător metodelor de la începutul revoluţiei industriale de acum câteva secole... N-am mai întrebat dacă s-a brevetat şi folosirea bolovanului ca alternativă la automatizarea bolnavă, dar - teoretic cel puţin - n-ar fi tocmai corect să excludem varianta.

Staţia electrică dispune de utilaje şi aparatură fabricată prin deceniile 7-8 ale secolului şi mileniului trecut şi probabil şi-ar găsi loc potrivit mai degrabă într-un muzeu al evoluţiei tehnicii. Numai că angajaţii staţiei s-au îngrijit atât de bine de redresoare şi de toată dotarea încât arată acceptabil chiar şi pentru mileniul trei. Cine are un dram de raţiune şi n-o lasă să vegeteze sau să ruginească, poate presupune câte eforturi s-au depus pentru păstrarea dotării în stare de funcţionare! Ion Popescu s-a plâns de starea unor condensatoare care dau semne de mare oboseală şi pot ceda oricând, dovadă fiind faptul că se încălzesc, ceea ce nu este normal...

Oaza de normalitate - laboratorul

Sectorul în care se fac analizele chimice şi biologice ale apei este unul care corespunde cerinţelor funcţionale, graţie unei finanţări substanţiale asigurate prin Consiliul Judeţean Argeş în 2010-2011. Acesta este condus de către Corina Jianu, dar omul din tură care ne-a întâmpinat cu un zâmbet cuceritor, la intrare, a fost biologul Corina Duţă. Dumneaei s-a declarat mulţumită de condiţiile de muncă şi ne-a asigurat că laboratorul corespunde întru totul sarcinilor de serviciu care-i revin. Subiectul spinos al salarizării l-am evitat, ca să nu zgândărim o rană greu de oblojit - cel puţin deocamdată - la AQUATERM. 

Pentru moment vom evita să tragem concluzii, deoarece nu suntem specialişti în domeniu. Am prezentat însă situaţia aşa cum am văzut-o la faţa locului pentru informarea cititorilor şi, de ce nu, chiar a aleşilor noştri, care sunt şi acţionari la A.G.A., dar vor evita până la urmă să facă deplasarea la cele două obiective. Şi asta în ciuda faptului că vor trebui să voteze în perioada imediat următoare ce drum va lua societatea! Fără a face paradă de populism, doar ca o constatare, angajaţii care deservesc cele două staţii îşi riscă sănătatea şi poate chiar vieţile pentru nişte salarii de nimic. Ei ne oferă posibilitatea de a avea lichidul vital la dispoziţie 24 din 24 ore şi cei mai mulţi dintre noi habar n-avem cu ce eforturi reuşesc. Recunoştinţa noastră nu-i încălzeşte cu nimic, pentru că nu le bagă ceva în buzunare şi nu le achită facturile cu costurile vieţii de zi cu zi. Pentru oricine a văzut ceea ce v-am povestit în acest material, e clar că aşa ceva nu se poate perpetua la nesfârşit. Soluţiile de rezolvare trebuie să ni le dea aleşii noştri, pe care ne vedem siliţi să-i somăm să iasă din letargia în care cei mai mulţi dintre dumnealor par să se simtă atât de bine...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!