Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 29 martie 2024 07:02

Om bogat, om sărac - în administraţia municipală din Curtea de Argeş (10)

S-a scurs un an de zile de când aleşii locali din actualul mandat au depus jurământul. Dintre cei vechi, unii au plecat, alţii au rămas. Acum un an lansam tradiţionalul nostru serial prin care prezentam starea materială a acestora, dar şi a funcţionarilor publici. Toţi sunt obligaţi prin lege să depună declaraţii de avere şi de interese până la data de 15 iunie a fiecărui an. Există, de asemenea, şi obligaţia funcţionarilor administraţiei municipale de a le afişa pe site-ul primăriei. Tradiţional, ea este ignorată, din motive care ne scapă, ca şi lipsa de interes pentru sancţionarea vinovaţilor pentru nerespectarea prevederilor legilor în vigoare, care NU ESTE FACULTATIVĂ! Partea bună pentru cetăţeanul de rând este aceea că poate vedea cum evoluează un ales local în mandat - din punct de vedere al averii - dar şi cum iese. Dacă descoperiţi că au omis "cu voie au fără de voie" ceva ori că au trecut sub tăcere anumite aspecte, aşteptăm să le semnalaţi public, ca să ne facem cu toţii o idee completă despre seriozitatea şi bunele intenţii de care sunt animaţi aceşti oameni. Cu întârzierea de rigoare, funcţionarii din cadrul administraţiei publice locale care au ca sarcină de serviciu postarea acestor declaraţii şi-au făcut datoria, astfel că suntem în postura de a continua seria dezvăluirilor.

Doru Georgescu, un politician liniştit

Aşa apare consilierul local liberal: un tip echilibrat, care nu ţine cu tot dinadinsul să iasă în evidenţă, dar atunci când exprimă o poziţie în plen, o face exprimându-se răspicat, logic şi argumentat, evitând beţia de cuvinte. Provenit din mediul sindical, Doru Georgescu nu face paradă de formule sofisticate prin care să ia faţa colegilor, ci preferă limbajul direct, pe înţelesul tuturor. Băiatul venit din Ciomăgeştii Argeşului se remarca în urmă cu vreo patru decenii în centrul liniei de apărare a echipei de fotbal din Curtea de Argeş, unde a avut ocazia să evolueze într-un amical şi contra legendarului Nicolae Dobrin. Cu puţină şansă fructificată altfel, poate că ar fi avut altă soartă, dar cei care-l cunosc nu pot spune că l-ar fi auzit vreodată plângându-se de ceva. Intrat în mişcarea sindicală, s-a evidenţiat prin calităţile de bun motivator şi organizator, iar intrarea în politică a fost firească. Comportamentul său i-a adus şi două mandate de consilier judeţean al PD, respectiv PDL, iar la alegerile locale de anul trecut, şi l-a câştigat şi pe cel de consilier local. 

Din declaraţia de avere depusă în data de 8 iunie 2017 pentru anul 2015, rezultă că dispune de terenuri moştenite în anul 2005 şi stăpânite în cote egale, la Ciomăgeşti, cu Gheorghe Georgescu, după cum urmează: 0,700 ha agricol, 2,25 ha forestier şi 0,50 ha alte categorii. Tot în localitatea natală mai deţine o casă de vacanţă de 82 mp, tot moştenită în anul 2005, iar în Curtea de Argeş, un apartament în suprafaţă de 92,6 mp, pe strada Victoriei, pe care-l stăpâneşte în cote egale cu soţia, Elena, fiind bun dobândit prin cumpărare în anul 1991. Familia consilierului local Doru Georgescu deţine o Dacie 1300 fabricată în anul 1979 şi un Logan, din 2005, ambele autoturisme fiind cumpărate. Ca orice om politic de dreapta, a cochetat şi cu afacerile, dar nu are datorii la bănci şi nici conturi declarate. Ca surse de venit, a înscris în amintita declaraţie, pensiile în cuantum de 17.424 lei pentru dumnealui (9.700 lei cu un an înainte) şi 10.608 lei pentru soţie (10.200 lei - în declaraţia de la preluarea mandatului, dată în 3 iulie 2016). La interese, Doru Georgescu a trecut doar calitatea de membru în BPJ al PNL.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.