"Dracula Bike Fest", din nou un succes!
Sâmbătă, 19 august 2017, Serviciul Public Judeţean Salvamont Argeş, instituţie finanţată de Consiliul Judeţean Argeş, a organizat în cadrul "Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului" - ediţia a XI-a, cea de-a VIII-a ediţie a concursului de ciclism montan "Dracula Bike Fest". Cum numărul celor care participă la această competiţie creşte an de an, în 2017 s-au înscris la concursul de ciclism 73 persoane. Startul s-a dat din punctul "Călugăriţa". Acesta se află la 3 km distanţă de Barajul Vidraru, pe firul către Cumpăna. De aici s-au parcurs 9 km până la baza urcării în Curmătura Runcurelei, după care concurenţii au venit înapoi, spre sosire, urmând acelaşi parcurs. Distanţa totală a traseului a fost de 18 km, cu o altitudine totală cumulată de 390 metri, traseul fiind considerat de nivel mediu. Fiecare concurent a primit câte un tricou de ciclist şi o diplomă de participare. Primii trei sosiţi, atât la fete, cât şi la băieţi, au fost premiaţi de preşedintele C.J. Argeş, Dan Manu, şi de senatorul Şerban Valeca. Cel mai tânăr participant, Andrei, în vârstă de 8 ani, a primit şi o bicilcletă specială pentru concursuri. De asemenea, un premiu special a primit şi cel mai vârstnic participant.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
