Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 23:00

S-a reactualizat Inventarul bunurilor imobile din domeniul privat al municipiului!

Consilierii locali au aprobat în unanimitate în şedinţa din data de 18 august completarea Inventarului bunurilor imobile ce aparţin domeniului public al municipiului Curtea de Argeş. Acesta este prevăzut cu nu mai puţin de 80 poziţii - conform anexei - şi cuprinde clădiri, spaţii de locuit, grajduri, apartamente, spaţii comerciale, diverse terenuri, imobile ce au adăpostit foste centrale termice sau chiar un dispensar medical, dar şi toalete publice. Simpatic a fost faptul că anexa despre care am făcut vorbire este una veche, probabil scoasă de la naftalină, căci altfel nu se explică de ce este semnată de către fostul primar Nicolae Diaconu, iar din partea Biroului Comercial şi ADPP, de d-na Elena Călinescu, ieşită de câtva timp la pensie (?!?...) "Ding, ding, ding!..." - vorba lui Gigi Becali.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It