Om bogat, om sărac - în administraţia municipală din Curtea de Argeş (13)
S-a scurs un an de zile de când aleşii locali din actualul mandat au depus jurământul. Dintre cei vechi, unii au plecat, alţii au rămas. Acum un an lansam tradiţionalul nostru serial prin care prezentam starea materială a acestora, dar şi a funcţionarilor publici. Toţi sunt obligaţi prin lege să depună declaraţii de avere şi de interese până la data de 15 iunie a fiecărui an. Există, de asemenea, şi obligaţia funcţionarilor administraţiei municipale de a le afişa pe site-ul primăriei. Tradiţional, ea este ignorată, din motive care ne scapă, ca şi lipsa de interes pentru sancţionarea vinovaţilor pentru nerespectarea prevederilor legilor în vigoare, care NU ESTE FACULTATIVĂ! Partea bună pentru cetăţeanul de rând este aceea că poate vedea cum evoluează un ales local în mandat - din punct de vedere al averii - dar şi cum iese. Dacă descoperiţi că au omis "cu voie au fără de voie" ceva ori că au trecut sub tăcere anumite aspecte, aşteptăm să le semnalaţi public, ca să ne facem cu toţii o idee completă despre seriozitatea şi bunele intenţii de care sunt animaţi aceşti oameni. Cu întârzierea de rigoare, funcţionarii din cadrul administraţiei publice locale care au ca sarcină de serviciu postarea acestor declaraţii şi-au făcut datoria, astfel că suntem în postura de a continua seria dezvăluirilor.
Marin Florea - un şef al Pieţelor foarte discret...
Directorul de la Serviciul Public Pieţe, Târguri şi Oboare a reuşit să nu supere pe cineva de când este în funcţie. Dumnealui nu este membru de partid şi nu are nici conturi bancare sau venituri obţinute din dividende, dar nici datorii. Cu ani în urmă, în declaraţia sa de avere găseam şi venituri provenite din calitatea legală de revoluţionar de la '89. În cea depusă în data de 28 iunie 2017 pentru anul 2016, acestea nu mai sunt evidenţiate... Oricum, familia Marin şi Cornelia Florea deţine în cote egale un teren intravilan cumpărat la Ciofrângeni în anul 2013 şi având suprafaţa de 1.535 mp. Tot atunci şi în aceleaşi condiţii a fost achiziţionată în comuna de pe Valea Topologului şi o casă de vacanţă în suprafaţă de 59 mp, care s-a adăugat apartamentului din Curtea de Argeş (60 mp), cumpărat în 1990. Autoturismul familiei este un Audi A4, fabricat în anul 2002. La "Venituri", directorul Florea a trecut suma de 22.837 lei obţinută din salariile din anul 2016, iar pentru soţia care lucrează în Spania, a evidenţiat 9.000 euro (ca şi anul trecut). Se observă o creştere salarială la dumnealui faţă de 2015, atunci când a încasat 19.692 lei.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
