Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 23:43

Eveniment de gală la Muzeul Goleşti

Vineri, 25 august 2017, la Muzeul Goleşti a avut loc vernisajul expoziţiei internaţionale de pictură pentru tineri cu tema "Podoabe de cap din ţara mea" şi premierea câştigătorilor. În concurs s-au înscris 1.105 picturi, din 33 state ale lumii, iar juriul a ales 115 picturi, considerate cele mai frumoase şi care au semnificaţie etnografică. Tot acolo a avut loc şi festivitatea de premiere a copiilor care au participat la tabăra de pictură coordonată de artistul Elena Stoica. Cu această ocazie, conducerea C.J. Argeş i-a felicitat pe toţi tinerii participanţi, dar şi pe dascălii îndrumători. Mai mult, picturile lor vor fi expuse şi sâmbătă la standul Consiliului Judeţean Argeş organizat cu ocazia "Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului", la Muzeul Goleşti. La eveniment a fost prezent şi Excelenţa Sa, Branko Bankovic, ambasadorul Republicii Serbia în România şi secretarul II al Ambasadei Republicii Kazahstan, Anuar Kaldybayev, care de altfel au şi ridicat premiile pentru copiii care au fost premiaţi, din cele două ţări.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It