"Arta populară tradiţională este acasă la Coşeşti!"
Declaraţia făcută pe un ton deopotrivă sigur şi mândru îi aparţine primarului Nicolae Pană. Acesta a fost prezent cu un cuprinzător stand de prezentare al comunei sale la Goleşti, cu prilejul încheierii ediţiei din acest an a Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului. Localitatea care se pregăteşte pentru a XIII-a ediţie a Festivalului Ţuicii, din 9 septembrie, a avut printre piesele de rezistenţă bote şi butoiaşe pentru "esenţa de prune", confecţionate artistic în atelierele locale, precum cel al lui Daniel Nicolescu. "Noi ne îngrijim şi de pregătirea preluării ştafetei meşteşugurilor tradiţionale de către copii şi cei din tânăra generaţie. De pildă, avem, de câţiva ani, o şcoală de dogărit, din care sperăm să scoatem meşteri capabili să-şi depăşească maeştrii şi, de ce nu, s-o facem cândva de nivel naţional, căci puţine sunt localităţile care se mai îngrijesc de aşa ceva. Suntem bine reprezentaţi şi în ceea ce priveşte artizanatul textil, unde maestră este d-na Veronica Eşanu şi nu numai. Iile, fotele, ştergarele şi celelalte cusături - ca să pomenim numai despre ele deocamdată, au mare căutare pe piaţă pentru autenticitatea lor. Dar de aceste lucruri se pot convinge toţi cei ce vor veni la Coşeşti nu numai la Festivalul Ţuicii, dar şi într-o zi obişnuită: arta populară tradiţională şi bunele obiceiuri moştenite din bătrâni sunt la ele acasă!", ne-a asigurat primarul Pană.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
