Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 3 mai 2026 12:28

"Am avut o discuţie interesantă cu primarul din Copşa Mică"

Primarul din Sălătrucu, Nicolae Langer, a fost primul omolog argeşean pe care l-a întâlnit Daniel Mihalache după ce a trecut munţii din Transilvania în fosta Ţară Românească. "Joi dimineaţa, în data de 21 septembrie, pe la ora 09.10-09.20, l-am primit pe oaspete la primărie. Ne-am cunoscut şi am stat de vorbă la un pahar de apă. Dormise la Titeşti, dincolo de munte şi probabil plecase de acolo cu noaptea în cap, poate pe la ora 05.00, apucase pe scurtături şi coborâse pe poteci Clocoticiul, scurtând astfel traseul, după cel epuizant de peste 50 km, pe care-l străbătuse în ziua precedentă, după câte mi-a povestit. Primarul Mihalache mi-a făcut o impresie foarte bună,  de om echilibrat, raţional, corect şi cu grijă faţă de comunitatea pe care o conduce. La cererea sa, i-am recomandat s-o ia peste Plaiul Oii, spre Valea Danului, ca să scurteze traseul spre Curtea de Argeş cu cel puţin 10 km. Ne-am despărţit cu promisiunea de a ne revedea cândva", a declarat sâmbătă dimineaţa primarul Langer.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It