Lucrările la drumul Nucşoara-Brădet încep luni! Investiţie de 67 miliarde lei vechi într-un drum spre viitor
Asigurarea privind demararea lucrărilor la începutul săptămânii viitoare ne-a fost dată de către primarul Ion Cojocaru, care acum - în sfârşit! - poate răsufla uşurat: după o întârziere de circa 3 ani de zile, pricinuită de contestaţiile la licitaţiile de execuţie a acestei investiţii importante pentru comunitatea situată în nordul văii Râului Doamnei, s-a obţinut o sentinţă finală favorabilă la Curtea de Apel. "După toate probabilităţile, luni voi semna ordinul de începere a lucrărilor la modernizarea DC 268 Sboghiţeşti-Nucşoara-Brădet, care are o lungime de 6,7 km. Contractul pentru execuţia lucrărilor a fost semnat cu un consorţiu de 3 firme cu experienţă în domeniu, recomandate de lucrările executate până în prezent. Proiectul cu care am obţinut finanţare pe OG. nr. 28, la care se adaugă o contribuţie de la bugetul local este destul de complex şi cuprinde şi lucrări de artă, de genul unor ziduri de sprijin pe primii 7 km din lungime, şanţuri de scurgere a apei pluviale betonate pe ambele părţi, a căror lungime totală este de peste 12 km, dar şi intrări standard cu podeţe de circa 5 m în peste 300 gospodării ale localnicilor. Din totalul finanţării de 67 miliarde lei vechi, cam 10 miliarde vor costa aceste lucrări de artă. Am avut discuţii cu reprezentanţii consorţiului şi avem ca obiectiv să tragem din finanţarea totală cam 25% anul acesta, astfel încât să încheiem cu totul până la limita fixată pentru finalul anului viitor", a declarat primarul Cojocaru.
De remarcat ar fi faptul că la Nucşoara sunt ambiţii mari: până la sfârşitul anului 2018 se vizează încheierea lucrărilor de infrastructură rutieră din localitate! De curând s-a semnat contractul pentru asfaltarea Drumului Rozelor, pe o lungime de 0,481 km, investiţie cotată la 3,2 miliarde lei vechi. Următorul obiectiv ar fi comunicaţia rutieră în lungime de 1,2 km, pe care se află şi casa şefului administraţiei publice locale. Finanţarea pentru această investiţie este estimată la circa 10 miliarde lei vechi, sumă care poate fi accesată, deoarece proiectul depus este întocmit cu profesionalism şi de mare utilitate publică. Iar Ion Cojocaru a dovedit din 2012 până în prezent că nu este omul jumătăţilor de măsură! Dintre proiectele pregătite pentru perioada următoare, acesta le-a nominalizat pe cel care are ca obiectiv modernizarea Căminului Cultural Nucşoara (care urmează să fie depus la Compania Naţională de Investiţii), precum şi pe cele vizând Lacul Învârtita şi Dealul Măgura (unde se găseşte un important zăcământ de gresie) - ambele adevărate monumente ale naturii care, puse în valoare aşa cum ar merita, ar putea transforma Nucşoara într-un obiectiv turistic important din nordul Argeşului.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
