Şi-a epuizat, oare, directorul Ghiţă posibilităţile şi "n-a mai dat la vopsea?..." Cuza Vodă - strada săracă în marcaje pietonale
Aglomeraţia este cuvântul de ordine în circulaţia din Oraşul Regal. Străduţele sale sunt înghesuite aşa cum le-au pomenit bunicii şi străbunicii noştri. Practic, au rămas - în mare - neschimbate de acum un veac. Nu-i vorbă, s-a dus pe pustii caldarâmul bazaltic pe care călcau falnic altădată caii trăsurilor elegante ce duceau cuconetul cu pretenţii şi curtezanii lor la Mănăstirea Meşterului Manole, ca să-şi mărturisească păcatele ori, pur şi simplu, pentru că era "şic". Cauciucurile autoturismelor moderne nu mai scot scântei din asfalt, căci nu au cu ce! Asta nu înseamnă că edilii n-au avut grijă să conserve patriotismul local prin ridicarea străzii principale la rang de bulevard. Şi să-l boteze cu numele Basarabilor, aşa, ca să fie!... Ca să fie sufocat de autoturismele parcate aiurea-n tramvaiul pe care nu-l avem, pe singurul sens de mers. Care a fost stabilit cu scopul declarat de a asigura fluenţă circulaţiei. Rezultatele sunt însă pe măsura vremurilor pe care le trăim... Avem însă şi două străzi de centură - 1 Decembrie 1918 şi Cuza Vodă - pe care se scurge traficul. Sau cel puţin aşa se spune, deoarece sunt destule situaţiile în care se circulă bară la bară. "Asta e situaţia!" - spun ridicând din umeri reprezentanţii autorităţilor. Constatăm însă că există posibilităţi de îmbunătăţire. Cu condiţia ca factorii responsabili să dea dovadă de un pic de disponibilitate şi de imaginaţie. Dar unde nu-i cap la şefi, vai de picioarele celorlalţi!
Constant: fără marcaje pietonale de la spital la restaurant!
Cine se învredniceşte să străbată cu ochii deschişi strada Cuza Vodă, spre nord, va constata că există o trecere de pietoni în zona Policlinicii de la Spitalul Municipal. La câteva zeci de metri mai sus, unde există intrarea la Urgenţă, nu se mai vede aşa ceva, deşi în apropiere este o curbă care scade vizibilitatea. Şi, probabil, acolo ar trebui neapărat desenate minim două treceri de pietoni, care să faciliteze accesul spre spital, obligându-i şi pe şoferi să încetinească viteza. Pentru că sunt destul de dese cazurile în care conducători auto teribilişti trec ca vântul, depăşind alte autovehicule staţionate sau în mişcare. Iar pericolul la care sunt supuşi trecătorii este evident pentru oricine nu e director la SPGC! Nu mai vorbesc despre faptul că în lumea bună - cum ne-am obişnuit să vorbim despre statele din Uniunea Europeană - apropierea de unităţi spitaliceşti, de şcoli sau alte obiective de interes comunitar, apropierea de acestea este semnalizată special, cu diverse culori. S-ar zice că directorul Ioan Ghiţă, de la SPGC, un turist care a văzut destule ţări străine, n-a observat lucruri de acest gen, pentru că nu i-a dat prin cap să traseze marcajele pietonale obligatorii în zona spitalului. Probabil că a socotit că, atâta timp cât Unitatea Primiri Urgenţe este în imediata vecinătate, a crea front de lucru medicilor şi asistenţilor este ceva firesc. Iar în situaţii mai grave, la nevoie s-ar putea apela şi la serviciile preotului Diodor Matache, de la biserica din curtea Spitalului Municipal... Ruşine, chiar dacă s-ar putea scuza că n-a mai avut vopsea! Oare din economii sau din sponsorizări nu s-ar fi putut asigura necesarul pentru a face ceea ce trebuie?...
Ceva mai sus, în Cuza Vodă coboară strada Ghiocei, unde locuiesc consilierul local Cristian Mitrofan, fost viceprimar şi fostul ales local, omul de afaceri Gheorghe Boncea. Locuitorii de pe strada dumnealor nu beneficiază de o trecere de pietoni spre Piaţa Posada şi, dacă vor să ajungă acolo, trebuie să belească mai bine ochii, să se asigure şi să încerce să păcălească vigilenţa poliţiştilor de la Rutieră, care i-ar putea amenda pentru că au trecut strada prin loc nepermis. O situaţie similară se întâlneşte şi la strada Măceşilor. Noroc că dom' director Ghiţă a trasat un marcaj pietonal la restaurantul din apropiere, unde, cu siguranţă, nu obişnuieşte să ia masa ori să întâlnească pe cine ştie cine, ca alţii!... Dar asta nu-i scuză lipsa de inspiraţie. Ne asumăm riscul de a fi bănuiţi că l-am înjura şi-i vom propune un brainstorming cu specialişti în materie, care să-i semnaleze toate situaţiile de acest gen din oraş. Iar dacă nu va da rezultatele scontate, cel puţin să nu folosească tehnica de prin ţinuturile sale de baştină, mâzgălind asfaltul cu vopsea pentru doi paşi, după care să scrie "etc." sau "ş.a.m.d."!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
