Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 3 mai 2026 15:09

Liberalii vor să-l treacă pe primarul Panţurescu pe alt sens interzis!

După cum vă anunţasem deja, în 19 octombrie, de la ora 16.00, la sediul PNL Curtea de Argeş din strada Negru Vodă nr. 31, Cristian Mitrofan alături de care s-a regăsit şi deputatul Dănuţ Bica, i-a prezentat pe preşedinţii organizaţiilor interne, recent aleşi în funcţii: Maria Dumitrache (Organizaţia de Femei), Dan Petrescu (Tineret) şi Marian Găvăneci (Pensionari). Totodată, a precizat că filiala pe care o conduce şi-a încheiat procesul electoral intern, situându-se pe primul loc în judeţ la acest capitol şi oferindu-şi prilejul de a trece la munca susţinută de consolidare în vederea obiectivelor stabilite de partid. Dar Mitrofan a oferit şi o surpriză reprezentanţilor presei locale...

S-a depus cerere scrisă pentru schimbarea sensului interzis pe strada Banu Mărăcine

După numeroase controverse pe această temă, în care liberalii n-au avut succes la primarul Constantin Panţurescu, Cristian Mitrofan a anunţat că se depusese chiar în acea zi de către consilierul local PNL Mădălin Marinescu o solicitare scrisă la Registratura Primăriei Municipale, în numele PNL Curtea de Argeş. "... Vă rog să introduceţi Proiectul de hotărâre privind restricţionarea sensului de mers de pe strada Banu Mărăcine (anexat prezentei cereri) pe ordinea de zia a următoarei Şedinţe de Consiliu Local" - este scis negru pe alb în solicitarea adresată primarului Panţurescu. În fapt, liberalii au fost nemulţumiţi de la început de introducerea sensului interzis din Bulevardul Basarabilor spre Şcoala Gimnazială "Mircea cel Bătrân", susţinând că se obtura fluiditatea în traficul destul de aglomerat din zonă, unde interesul era de descongestionare a principalei artere rutiere a oraşului, nu de aglomerare a ei. Şeful administraţiei municipale, care avusese iniţiativa măsurii, n-a vrut să ţină seama de asemenea cereri, dând de înţeles că pe lângă securitatea sporită oferită elevilor amintitei şcoli, măsura era agreată şi de riverani. Proiectul de hotărâre propus de către Mădălin Marinescu în numele organizaţiei are două articole, după cum urmează: 1) Se va renunţa la actualul "Sens unic" de pe strada Banu Mărăcine. 2) Se va institui "Sens unic" pentru sectorul de Strada banu Mărăcine, în dreptul Şcolii "Mircea cel Bătrân". Direcţia lui va fi dinspre Bulevardul Basarabilor spre strada Cuza Vodă. Pentru aceasta se va monta un indicator cu semnificaţia "Interzis" în dreptul intrării auto în Şcoala "Mircea cel Bătrân".

În susţinerea cererii, consilierul Mădălin Marinescu şi colegii săi au depus o cerere semnată de reprezentanţii de la Asociaţiile de Proprietari nr. 1 şi 21, care solicită ca "sensul interzis să funcţioneze dinspre strada Banu Mărăcine spre Bulevardul Basarabilor". Argumentele pe care se sprijină solicitarea ţin de faptul că locuitorii din blocurile 79 (Bulevardul Basarabilor), E11, E12, E13, E14, E15 sau din cele cu numerele 2, 3, 4, 5 şi 6 (Banu Mărăcine) sunt siliţi să parcurgă zilnic - în condiţiile actuale - trasee ocolitoare pentru a ajunge acasă cu maşinile. De asemenea, au subliniat faptul că timpul de aşteptare în caz de intervenţie urgentă a echipajelor specializate de la Salvare sau Pompieri în zonă a crescut după ce s-a stabilit acel sens unic spre bulevard.

Alternative liberale

Preşedintele Mitrofan a avansat şi propuneri concrete pentru rezolvarea problemei creşterii fluidităţii traficului rutier în această zonă centrală a municipiului: "Eu reiterez o propunere din campania electorală de anul trecut şi vin cu alternativa de a croi o stradă cu sens unic între Romarta şi casa Gelu Stan, spre strada Nevers. La fel, se poate lua în considerare şi posibilitatea de a face aşa ceva de la parcarea Centrului de Cultură şi Arte, între zona parcului alăturat - despre care am aflat de la fostul primar Nicolae Diaconu şi din discuţiile purtate cu arh. Traian Ionescu faptul că nu are restricţii la ora actuală - şi Staţia PECO. Legat de cererea pe care colegul Mădălin Marinescu a depus-o în numele PNL Curtea de Argeş, pentru introducerea proiectului de hotărâre pe ordinea de zi a şedinţei, legal ar fi nevoie de susţinerea unei treimi din numărul consilierilor locali în mandat. Noi suntem patru şi avem speranţe că ni se vor alătura colegii Ion Şerban şi Bogdan Alexandru Dabija, care s-au dovedit că susţin proiectele benefice pentru comunitate". Rămâne de văzut ce rezultat va avea proiectul liberal - dacă va intra pe ordinea de zi - atunci când va fi supus la adoptare prin vot de către majoritatea care ascultă de liderul PSD, primarul Constantin Panţurescu...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It