Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 19 aprilie 2024 22:22

Construirea locuinţelor pentru doctori prinde contur real la Curtea de Argeş!

"Am primit răspuns pozitiv de la Agenţia Naţională pentru Locuinţe la solicitarea noastră de construire a unor locuinţe pentru personalul medical de la Spitalul Municipal. În fapt este vorba despre un spaţiu cu vreo 12 locuinţe, care se va construi în curtea unităţii, aproximativ pe locul unde era cândva ghena de gunoi, situat între Biserica Sf. Dumitru şi Staţia de Salvare. Acum urmează să se întocmească studiile şi proiectele aferente de execuţie. Din informaţiile de care dispun la această oră, studiilor le sunt afectate 30 zile, proiectului tehnic 60 şi execuţiei 12 luni de la data semnării contractului cu firma de construcţie de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. În ceea ce ne priveşte pe noi, ca administraţie publică locală, trebuie să alocăm sumele necesare pentru întocmirea documentaţiei şi execuţia lucrărilor prin care se vor asigura utilităţile necesare noii construcţii", ne-a declarat la prima oră a de lucru din această săptămână primarul Constantin Panţurescu, foarte satisfăcut de reuşită, deoarece acesta a fost unul dintre punctele din oferta sa electorală cu care a câştigat alegerile locale de anul trecut.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.