Investiţii de sute de miliarde lei vechi în infrastructura din Brăduleţ

# 110 miliarde lei vechi pentru apă + alte 6 miliarde pentru drumuri

Anul 2017 s-ar putea dovedi drept unul dintre cei mai fructuoşi pentru comunitatea locală din nordul Văii Vâlsanului. "Am depus toată documentaţia necesară pentru obţinerea finanţării la proiectul pentru alimentarea cu apă a comunei. Reţeaua va avea o lungime de circa 20 km şi va acoperi toate satele. Acum aşteptăm numai invitaţia pentru semnarea contractului de finanţare pe PNDL, în sumă de 110 miliarde lei vechi, pentru a putea scoate execuţia lucrărilor la licitaţie pe SEAP. De asemenea, mai avem un proiect de reabilitare şi modernizare a unor drumuri, pe o lungime de vreo 6,19 km. Este vorba despre DC 265 (Centru Galeş - Biserică Galeş), DC 265A (Biserică Galeş - Centru Brăduleţ) şi DC 270 (Uliţa Mare din Brăduleţ - Relee TV). Suntem în pregătirea asfaltării celor 320 m din comunicaţia Brăduleţ - Corbi, pe Drumul Carului, cu bani de la bugetul nostru local. Am trasat şanţurile de scurgere pluvială şi vom trece şi la asfaltare, dacă ne va permite timpul. Pentru noi este foarte important să finalizăm acest proiect, deoarece sunt oameni din Corbi care lucrează la Spitalul Brădet, dar şi de la Brăduleţ, care sunt interesaţi să ajungă la Corbi sau la târgul de la Domneşti pe drumul cel mai scurt posibil. Mai avem o problemă cu comunicaţia dintre satul Poenărei, din Corbi şi Galeş, de la noi, unde ar trebui asfaltată o porţiune de circa 0,90 km, ce străbate o pădure privată şi o păşune concesionată. Am demarat şi sunt în desfăşurare procedurile pentru scoaterea terenului în cauză din circuitul forestier, respectiv de finalizare a amenajamentului pastoral, plus cadastrul şi apoi vom rezolva şi această situaţie, cel mai probabil anul viitor. În proiect mai avem modernizarea comunicaţiei Brădet - Dealul Crucii, dar foarte probabil, tot anul viitor", a încheiat primarul Evlampie Alecu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!