Curtea de Argeş: PUG-ul, această Fata Morgana, este pe cale să se întrupeze!

Una dintre cele mai nebuloase poveşti ale ultimilor ani este cea a Planului de Urbanism General. Valabilitatea celui vechi expirase şi, normal, Primăria Municipală a contractat - cu chinul de rigoare - o firmă specializată din Târgovişte ca să-i întocmească unul nou-nouţ, pus la punct cu toate realităţile timpului prezent şi al celui ca va să vină. Se întâmpla într-unul din mandatele primarului Nicolae Diaconu, deci în perioada 2008-2016. Reprezentanţii firmei dâmboviţene au venit de vreo două, dacă nu de trei ori, ca să prezinte stadiul lucrărilor. Au fost discuţii controversate cu consilierii locali, care au făcut unele recomandări de îmbunătăţire. Foarte probabil, acum majoritatea sunt depăşite, iar unii dintre nemulţumiţi nu mai sunt membri ai legislativului... Ca un făcut, termenul de predare al lucrării a fost amânat de vreo două ori de către fostul primar, mai întâi cu un an şi apoi până când va fi gata PUG-ul. Între timp, Curtea de Argeş şi-a schimbat statutul, fiind declarat Oraş Regal în data de 29 octombrie 2014. Greu de spus dacă acest lucru a pus piedici în finalizarea lucrării pe care o tot şlefuiesc profesioniştii de la Târgovişte... Anul trecut, Constantin Panţurescu a preluat mandatul de şef al administraţiei publice locale şi a moştenit - printre alte chestii nerezolvate - şi acest PUG. Degeaba a dat termene de predare, pentru că marii maeştri care-l au în grijă par să nu se poată despărţi de această operă de artă. Chestionat dacă PUG-ul pentru care s-au plătit nişte sume frumoase va ajunge să fie şi predat beneficiarului, primarul Constantin Panţurescu s-a declarat convins că minunea s-ar putea întâmpla până la sfârşitul acestui an. Practic, i s-a spus şi dumnealui că s-au aşteptat informaţii asupra zonelor de descărcare de pe viitoarea autostradă Piteşti-Curtea de Argeş-Sibiu, care s-au primit, urmează să fie procesate şi, dacă va mai fi cazul, să se obţină ultimele avize. "Practic, atunci s-ar putea încheia acestă poveste, iar noi, cei din administraţia municipală, am avea la îndemână instrumentul indispensabil cu care să lucrăm", a concluzionat primarul Panţurescu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!