Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 3 mai 2026 16:35

SERVSAL Argeş a premiat şcolile şi primăriile implicate în proiectele ECOATITUDINE 

 

Miercuri, la Biblioteca Judeţeană "Dinicu Golescu", A.D.I. SERVSAL Argeş a premiat câştigătorii Campaniei ECOATITUDINE 2017 - cel mai important proiect de conştientizare din România, campanie de educaţie ecologică şi de mediu. Astfel, şcoli din Ştefăneşti, Băbana, Albota, Mărăcineni, Merişani, precum şi primăriile comunelor Lereşti, Băbana, Bughea de Jos şi Budeasa au fost recompensate pentru implicarea în acţiunile de ecologizare, reciclare şi colectare selectivă a deşeurilor. Campania a constat într-un program-pilot de colectare selectivă în saci returnabili direct din gospodăria cetăţenilor - ELEVII INFORMEAZĂ, COMUNITATEA-CETĂŢENII SELECTEAZĂ - principiul de bază al proiectului bazându-se pe cunoştinţele acumulate în timp de elevi, ce au fost transmise cetăţenilor din localităţile unde ei învaţă, pentru ca aceştia din urmă să beneficieze de modul corect în care se va face colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje.

În judeţul Argeş, în 54 localităţi din mediul rural şi în oraşele mici, echipele de proiect coordonate de A.D.I. SERVSAL Argeş, împreună cu ecovoluntarii şi elevii, au mers din poartă în poartă şi au informat cetăţenii despre selectarea deşeurilor în propria gospodărie, au distribuit saci pentru colectare separată şi pliante. Astfel, au fost colectate separat, sortate şi reciclate peste 1.284 tone deşeuri reciclabile în primele 8 luni ale anului 2017. Obiectivele Consiliului Judeţean Argeş şi ale A.D.I. SERVSAL Argeş sunt: grad de 100% acoperire cu servicii de colectare şi transport; atingerea indicatorilor de reciclare şi deviere de la depozitare de 50% până în 2020, conform Directivei 98/2008 a CE; diminuarea cantităţilor printr-o gestionare corectă a acestora, începând cu selectarea la sursă până la tratarea şi valorificarea fracţiilor nereciclabile (valorificare energetic, compost); dezvoltarea prin investiţii complementare a instalaţiilor de tratare mecanico-biologică din centrele de management Piteşti (Albota), Câmpulung, Curtea de Argeş şi Costeşti. Câştigătorii Campaniei ECOATITUDINE - ediţia 2017 au fost următorii:

# Categoria HCPM (hârtie, carton, plastic, metal): I) Şcoala Gimnaziala "Vintilă Brătianu" Ştefăneşti şi II) Şcoala Gimnazială "Constantin Brâncoveanu" Ştefăneşti.

# Categoria deşeu din sticlă: I) Liceul Tehnologic nr. 1 Mărăcineni; II) Şcoala Gimnazială Merişani şi III) Şcoala Gimnazială "Sanda Movilă" Albota.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It