Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 3 mai 2026 16:35

Risc însemnat de avalanşă în Făgăraş

 În urma ninsorilor din ultimele ore, riscul de avalanşă este de gradul 3, însemnat, la altitudini peste 1.800 de metri şi de gradul 2 la altitudini inferioare. Stratul de zăpadă măsurat la Staţia meteo Bâlea Lac şi la Cota 2000 Transfăgărăşan are 67 de centimetri. În continuare, toate traseele montane din judeţul Argeş sunt şi vor rămâne închise. Pe versanţi sunt zone întinse unde zăpada proaspătă s-a depus în plăci de vânt de până la 30 de centimetri, peste stratul existent deja, îngheţat, existând toate condiţiile alunecării cu uşurinţă şi apariţia de avalanşe însemnate cantitativ.

Sfatul Salvamont Argeş pentru cei care îşi vor petrece sejurul în zona montană argeşeană este să nu încerce să urce pe traseele închise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă, sau la Dispeceratul Naţional Salvamont, formând 0(zero)SALVAMONT. De asemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei în aşa fel încât să existe o marjă de siguranţă de o oră de lumină, după terminarea acesteia, ţinând cont că la ora 17.00 este deja întuneric. "În afara echipamentului obligatoriu de iarnă (încălţăminte şi îmbrăcăminte adecvată, colţari, piolet etc.), trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii proaspete pentru fiecare participant, evitând astfel situaţiile neplăcute. Chiar şi în cazul excursiilor cu autoturismul este indicat să aveţi încălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, de asemenea o lanternă, pentru situaţiile în care sunteţi nevoiţi să vă deplasaţi pe jos. În perioada de iarnă, care la altitudini mari durează până la sfârşitul lunii mai, este necesară o prudenţa mărită pentru a evita situaţiile nedorite", ne-a declarat directorul Serviciului Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It