Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 26 aprilie 2024 06:51

Propuneri avansate de participanţii la ultima reuniune a ACOR

 După cum v-am informat deja, primarul din Valea Iaşului, care este şi vicepreşedinte al filialei argeşene, a participat la sfârşitul lunii trecute la ultima reuniune a Asociaţiei Comunelor din România, desfăşurată pe litoralul Mării Negre. Dezbaterile au fost extrem de vii, focusate pe problemele concrete cu care se confruntă reprezentanţii administraţiilor publice locale rurale, prolej cu care s-au propus şi soluţii de eficientizare a activităţii de gospodărire a comunităţilor pe care le conduc. 

La solicitarea cotidianului nostru, primarul Nicolae Barbu a sintetizat discuţiile şi propunerile avansate într-o scurtă declaraţie de presă: "Printre altele, în accent deosebit s-a pus pe prevederile Codului Administrativ recent aprobat de Parlamentul României care, în prezent, se afla la promulgare. Acesta va permite o funcţionare mai eficientă a administraţiilor locale, o mai mare libertate şi rapiditate în adoptarea decizilor, după cum urmează:

- aprobarea HCL cu majoritatea simplă, chiar şi în ceea ce priveşte domeniul public, exceptând vânzarea şi concesionarea unor imobile din domeniul public şi privat;

- propunerea pentru postul de viceprimar să fie făcută de către primar, ceea ce ar asigura formarea unei echipe stabile pentru conducerea administraţiei publice locale; 

- impozitele să rămână în totalitate la bugetul local, vizate fiind cele pe venitul agricol şi cele pe instalaţiile speciale, iar cele din impozitul pe venit - circa 70%;

- posibilitatea ca aleşii locali să fie acţionari la firme, cu observaţia că nu pot face afaceri cu statul;

- responsabilitatea asupra conţinutului documentelor emise de primării să fie în principal a specialiştilor - secretarul, contabilul, funcţionarilor de resort şi personalului emitent, iar primarul să semneze strict în calitate de şef al instituţiei;

- serviciile publice locale (apă, canal, salubritate,  transport persoane, iluminat public, administrarea drumurilor etc.) vor putea fi delegate prin licitaţie unor firme specializate sau pot fi înfiinţate societăţi pe lângă primărie, în condiţiile legii. 

Referitor la pensiile speciale, nu pot spune că nu compensează veniturile mici care au fost până în 2017, înainte de Legea 153 a salarizării unice, însă noi am considerat că n-a fost corect fundamentată. Şi asta pentru că suntem convinşi că ar fi fost mult mai bine şi mai corect  să primim salarii în funcţie de valoarea totală a investiţiilor, iar pensia să se calculeze la salariile  la care se plătesc şi aceste contribuţii".

În ce măsură se va ţine cont la guvern de popunerile formulate la ACOR, rămâne de văzut. Oricum, punctele de vedere prezentate reprezintă opiniile pertinente ale unor oameni care au experienţa ce le permite să avanseze soluţii ce merită să fie analizate de către specialiştii în materie, dacă se doreşte cu adevărat eficientizarea activităţii administraţiilor publice.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.