Sprijin pentru proiectele de investiţii în infrastructura de reţele utilitare

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice informează că în acest an vor fi finalizate prin Programul Naţional de Dezvoltare (I şi II) circa 1.800 de proiecte. Dintre acestea, 231 vizează introducerea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă, 26 sunt proiecte integrate - apă şi canalizare, iar 197 sunt investiţii în reţele de canalizare.
În judeţul Argeş sunt implementate sau în curs de implementare 106 proiecte prin PNDL care au în vedere extinderea reţelelor de apă şi canalizare în special în mediul rural. "La nivelul judeţului Argeş, Consiliul Judeţean a sprijinit proiectele de investiţii în infrastructura de reţele utilitare, respectiv alimentări cu apă şi canalizare, asigurând, în limitele bugetului, cofinanţările aferente accesării proiectelor la nivelul localităţilor, fie că au fost accesate cu fonduri europene sau prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Astfel, împreună cu autorităţile publice locale, am urmărit permanent implementarea acestor investiţii, astfel încât populaţia de pe tot cuprinsul judeţului Argeş, fie că este vorba despre mediul urban sau rural, să aibă confortul necesar, la nivel european", a declarat Ion Mînzînă, vicepreşedinte PSD Argeş şi al Consiliului Judeţean.

Biroul de Presă al PSD Argeş

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It