Şefii de servicii au fost prezenţi la votarea bugetului municipal

La şedinţa ordinară a Consiliului Local Curtea de Argeş din data de 25 aprilie, în cadrul cărei s-a votat bugetul pentru anul 2019, a fost prezentă majoritatea şefilor de servicii şi compartimente din cadrul administraţiei. Între aceştia merită să fie nominalizaţi directorul economic Gheorghe Florescu, Dorinel Savu (Resurse Umane), Simina Laura Tudorescu (Taxe şi Impozite), Mariana Moise (Direcţia de Asistenţă Socială), Adriana Ciorbaru (A.D.P.), Melania Zarioiu (Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidenţa Persoanei), Nicolae Păunescu (Transporturi), Ioan Ghiţă (Serviciul Public de Gospodărie Comunală), Claudia Mihăilescu, directorul general de la S.C. AQUATERM S.A., Cătălin Gabriel Nastea (S.C. Salubritatea Publică Urbană S.R.L.), Marian Ghiţă (Biblioteca Municipală), Marin Florea (Serviciul Public Pieţe, Târguri şi Oboare) şi alţii. În aceste condiţii, consilierii locali n-au mai avut ce comenta vizavi de comoditatea unora dintre şefii de compartimente, servicii sau firme aflate sub "umbrela" administraţiei municipale şi proiectele de pe ordinea de zi care îi interesau au fost votate în mare parte în unanimitate sau cu majoritate confortabilă.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It