La Corbi se desfăşoară curăţenia de primăvară

Tradiţionala curăţenie de primăvară se află în plină desfăşurare prin grădinile şi curţile vrednicilor gospodari din Corbi, care au întâmpinat potrivit tradiţiei Sărbătorile Pascale. Pomii fructiferi, florile şi primele legume sunt o încântare în acest anotimp al trezirii naturii la un nou ciclu de vegetaţie. Administraţia publică locală a declanşat o campanie de decolmatare a şanţurilor pluviale şi cu ajutorul unui utilaj închiriat, se lucrează spornic de la începutul celei de-a doua săptămâni din luna mai în satul Stăneşti. De la viceprimarul Dan Aldea am aflat că dincolo de necesitatea preluării apelor în această perioadă în care precipitaţiile sunt destul de abundente, s-a dorit ca localitatea care va sărbători în data de 19 mai ediţia cu nr. 49 a Rapsodiei Păstoreşti să arate cât mai bine când vor primi oaspeţi din zonele care au ca ocupaţie tradiţională creşterea oilor, de pe ambii versanţi ai Munţilor Carpaţi.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It