Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 aprilie 2024 22:02

Primarii din Cepari şi Sălătrucu s-au dus la Bucureşti ca să aducă gazele în comunele lor!

Marţi dimineaţă, Cristian Ciobanu şi Nicolae Langer au plecat spre capitală cu proiectele pentru alimentarea cu gaze naturale a localităţilor pe care le conduc. Cei doi şefi ai administraţiilor publice de pe Valea Topologului doresc ca această utilitate care reprezintă civilizaţia să fie pusă la dispoziţia cetăţenilor ce le-au acordat încrederea de a se îngriji de gospodărirea treburilor publice în acest mandat. În care, alimentarea cu gaze a devenit o prioritate de interes naţional, alături de celelalte elemente ale infrastructurii! "Pentru noi este ceva mai greu să obţinem acces spre alimentarea cu gaze, deoarece nu suntem foarte aproape de magistralele de transport ale gazelor. Dar în condiţiile tehnologiei moderne, considerăm că se pot găsi soluţii pentru rezolvarea acestei probleme, care a devenit prioritate guvernamentală, întrucât se pune tot mai acut problema protejării fondului forestier, acest plămân natural atacat destul de puternic în ultimele decenii. Mergem la Bucureşti amândoi pentru a cere sprijinul specialiştilor din minister, cu încrederea că totul se va rezolva favorabil pentru comunităţile pe care le reprezentăm", ne-a declarat primarul Cristian Ciobanu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.